Asparagus se scaldă-n ape tulburi

Iataganul dinvin era profund rănit să descopere că nu e un obiect de cult şi că există fiinţe care îi dispreţuiesc iuţimea şi grabnicele lovituri făcătoare de dreptate, curăţenie, linişte şi echilibru demografic. Nu se simţea inutil, ci învinuit pe nedrept, ca şi când relele pe care stătea în menirea lui să le îndrepte, fuseseră creaţia lui. De durere şi de frustrare, gingiile începuseră să îi sângereze, scăldându-i lama curbă în valuri mici de eritrină. Pe măsură ce ne continuam ascensiunea spre suprafaţa oceanului, dârele de sânge se transformau în fâşii de mătase stacojie, care se înnodau de gâtul apelor sărate ştrangulându-le şi lăsându-le să se scurgă spre adâncuri ca un fum toxic.

Încet încet valurile se încălzeau şi balena privea panicată la peştii-balon prin care respiram, căci înăuntrul lor începuseră să se vadă călătorind nori negri şi otrăvitori. Încercam să opresc rana iataganului dinvin, să îi explic rolul orcilor şi al iataganelor în eco-sistem dar păstra în continuare postura jignită de moarte şi autodistructivă. Aerul din burduful peştilor-balon nu mai părea respirabil aşa că am desprins cilindrul chitinos de pe un vierme tubular şi l-am înălţat spre suprafaţă ca pe-o trompă. Iataganul îşi continua discursul hemoragic care deja crescuse mult temperatura întregului ocean, acoperind frunţile lamantinilor cu broboane de cinabru. Când în sfârşit am ajuns la suprafaţă, pescăruşul ne făcea semne disperate, arătându-ne un rechin alb, atras de izvoarele hemoglobinice pe care le purtam după noi. Simţind pericolul iataganul dinvin şi-a revenit instinctiv în fire, mândru că e chemat să ne apere. Marele Alb şi-a oprit o secundă botul pe pieptul meu, cerând o mângâiere scurtă, de recunoaştere, apoi a plecat liniştit, fără să ceară tributuri tisulare sau tăişuri explicative. Deşi prilejul de a-şi simţi în chip sublim propriul rost trecuse pe lângă el, scăpând viu şi nevătămat, iataganul dinvin începea să se liniştească, încetându-şi plânsul rubiniu şi retrăgându-se în teacă pentru introspecţie.

Plutind debusolaţi pe valuri, ne-am dat seama că după toate transfuziile sanguine de care avuseseră parte, apele oceanului se încălziseră aşa de tare încât era puţin probabil să mai aibă ceva în comun cu apele Atlanticului. Balena o ţinea sus şi tare că apa mirosea a cenuşă de om incinerat, iar pescăruşul completă că aşa ceva nu se poate detecta decât în apele purificatoare ale Gangelui. Când am mai făcut şi legătura cu gura de vărsare a râului sfânt, am exclamat cu toţii un oooooo pe trei voci. Ne aflam aşadar în Oceanul Indian. Pescăruşul s-a lansat într-un zbor înalt de recunoaştere, şi s-a întors cu ultimele noutăţi: cutremure, diamante, vapoare, tropic, mirodenii. Într-un fel, mă aflam destul de aproape de casă şi priveam cu langoare spre nordul planetei, gândindu-mă la ogarii afgani d’antan. Nimic nu mă lega de ei mai mult decât de balena sinucigaşă sau de pescăruşul dâmboviţean. Acesta din urmă, plutea relaxat pe valuri, îngânând tot felul de rime de care părea extrem de încântat: zanzibar madagascar, paramaribo antananarivo, macao surigao, alambic mozambic, sakura bujumbura, ghici ciupercă ce-i! Ne-am hotărât într-un final să ne odihnim fiecare pe câte-un mal în aşa fel încât să ne putem vedea unii pe alţii. Aşa că eu mi-am pus fundul pe coasta estică a Madagascarului, clătinându-mi picioarele în apă, balena s-a tolănit pe o coastă de Tasmanie, o plajă din vest, clasică pentru balenele sinucigaşe, iar pescăruşul şi-a ales sudul insulei Mauritius, pentru a depune o coroană de rime peste ţărâna păsării dodo.

Directors: Jannes Hendrikz, Ree Treweek and Markus Smit

http://theblackheartgang.com/the-household/

Deep in the Indian ocean,
all scary and black,
lives an old octopus,
with a tree in it’s back.And from inside this tree,
all Piranhas appear,
who sing soothing songs,
and are kind and sincere.They’re not at all stupid,
Though they’re not very bright,
And they’re never quite wrong,
they’re never quite right.They’re never asleep,
And they’re never awake,
They all dress like weirdoes,
make no mistake

There are frightfully happy
except when they’re dead,
See Otto the monster
needs to get fed.

A tentacle from nowhere,
can give one a fright!
Stealing Piranhas,
a thief in the night.

They sing soothing songs,
but he never hears,
for shells and the kelp,
have grown in his ears.

Otto is deaf,
Otto means eight,
Otto means death,
To the dodos he ate.

“The future is red”
said Crown-for-a-head,
“we’ll have to migrate,
or we’ll soon all be dead!

So they got in the ocean,
to swim far away.
The water turned red,
On that terrible day.

For Otto the monster,
how hideous the slaughter,
he picked them like fruit,
from that inky black water

There where not many left,
But a handful, a few,
one of these had a vision,

and knew what to do.

They filled paper with ink.
And bottles with paper.
An ocean of bottles,
S.O.S ing their saviors.

But no one came,
they where sad and alone,
they seemed to be stranded,
on this Judas called home.
The quiet warm ocean,
of terror and typhoon,
the far away voices
that sing to the moon.Lo!
Treacherous house,
many more disappeared,
until a visit from a mouse,
named Eddy the Engineer.He appeared from the west,
on a bunch of bananas,
puffed out his chest,
and addressed the Piranhas.

“You’re the Piranhas?
Otto wants to eat you?
Well my name is Eddy,
and it’s a pleasure to meet you.”

“I’ve read all your letters,
I know all the wrongs,
caused by Otto the monster,
Who’s deaf to your songs”

“I’ll give you my all,
I’ll do all can,
I need palm trees and syrup,
to start my plan.”

Huge sticky pots,
cutting palms at the stem,
they built a great structure,
resembeling them.

They got a wet net,
and they sang lullabies,
then caught all these songs,
And placed them inside.

They sneaked to the shore,
and set it free in the tide.
Then all hid in trees,
to watch and to hide.

Otto is stalking
the palm-syrup snack.
He took the bait!
He fell in the trap!

The bait disappeared,
with a growl and a snap.
Otto first yawned,
And then took a nap.

So the island is sleeping,
and still is today.
Eddy had done it!
Our friends got away!

They loaded their ship,
With their mother the tree.
The wind in their sails,
and the wide open sea.

shythesun

theblackheartgang

markus