Teatru iglunar

- Te simţi bine? -dîdîdîîd.a. – Mă simt bine?
adică da’ chiar! eu, eu mă întrebam, eu pe mine mă (gândi the English elephant. Iuhuu, the freedom to ask yourself different questions). În tot acest timp: tic, toc, tic, toc, ceva ticăia tocăia. – Băi, ăsta nu e ceas! – Nu e! – E metronom! – Da, sună a metronom. Poc poc sau poca poca – nu mai ştiu sigur, dar cam aşa se auzea. Deasupra noastră se întindea o copertină mare şi roz iar iluminatul prea puternic ne trăgea urechile peste ochi. – Tu nu trebuia să fii în altă parte? – Nu mai trebuie. – Aaa ce bine. – Ce facem cu lumina asta? – Nu ştiu da’ e normal să fie copertina asta aşa roz? – Nu prea. – O rupem? – Da. Şi the English elephant a zvâcnit o dată din trompă, spărgând copertina de marţipan. – E bine aşa? – Da, dar acum crecă putem ieşi prin ea. – Poate suntem într-un tort! – Chiar; hai să mâncăm umpic din verandă.
Dar tot se auzea tric troc sau pic poc. Iar lucrul ăsta pur şi simplu îmi amăra zilele. M-am pus pe plâns cu faţa la blatul însiropat cu rom şi mi-am înfundat bine de tot faţa în bezea să nu se observe chiar foartefoarte clar că sufăr. – Ce se întâmplă? – Ce se întâmplă? – E de la tictoc? – Da, e de la tictoc. – Tot nu ţi-ai dat seama ce e cu el? – Ba cred că da. – Ba eu cred că nu. -Bine. – E de la noi. – Adică? – Avem fundurile prea mari. – So? – Păi se ciocnesc; dansăm, e normal să facă aşa! – Mă păcăleşti! – Cum să te păcălesc? uită-te în jur!
M-am uitat în jur şi am văzut un fund imens cu efecte de textură din corel. – Ce textură e asta? – Ei, pe dracu, e “elephant”, normal. – Prea se potriveşte. – Tocmai! Tocmai că se potriveşte!
M-am mai uitat un pic. – Lasă-mă să mă mai uit umpic, abia îmi trag sufletul cu ocazia asta. – Păi nu ne grăbim. – : ) – : ) -… – E mai bine? – : ) – … – Şi dacă ne oprim ce se întâmplă? – Nimic. – Cum nimic? – Nimic. – Păi nu vreau să nu se-ntâmple nimic. – Atunci nu ne oprim. – Păi şi-atunci cum verific dacă e de la noi? – De la noi e. – Şi ce dansăm? – Un menuet. – Păi şi ne ciocnim aşa chiar şi la un menuet? – Da. – De ce? – Suntem mari. – : ) – Şi ne prostim. – Îţi dai seama cum or auzi creaturile cu urechi mici? – Nu aud, suntem prea sus ca să ne-audă. – Eşti foarte deştept. – Pentru că m-am gândit la toate. – Da’ dacă suntem ca rechinii şi dacă ne oprim din dansat murim? – Nu suntem. – De unde ştii? – Rechinii au altfel de aparat respirator. – Noi câte aparate avem în total? – Cam patru; restul sunt sisteme. – Şi sistemele-s mai bune decât aparatele? – Da. – Nu te plictiseşti? – Elefanţii nu se plictisesc. – Sigur? – Cel mai sigur!
Apoi am ieşit din tort în sala prin care forfoteau servitori în livrele şi ciorapi, pentru că trebuia neapărat să ajung la o toaletă.