Cum murim noi
ianuarie 30th, 2011 § 11 comentarii
Sfârşitul vieţii iglunare se petrece în cutia muzicală. Când ne pregătim să murim, intrăm în ea ca într-o hipnoză şi atunci dinţişorii de lapte ai morţii încep să ne citească gândurile în ordine inversă, de la ultimul până la primul, învârtindu-le prin noi, înscriind striuri, apoi caneluri, apoi şanţuri; atât de adânci încât dispărem în ele şi atunci sunetele se opresc. Aşa se face că în timp, am adunat foarte multe cutii cu linişti, pe care uneori le desfacem şi le ascultăm aşa cum oamenii duc la ureche scoicile ca să audă o mare invizibilă.
Like this:
2 bloggers like this post.
frumos si delicat textul,precum o fecioara.mi-a placut tare mult.p.s.nu zic mai mult cî ma tîm :)
mulţumesc :)
mi-ai amintit de ”black swan” ce l-am vazut aseara cu textusorul asta.si eu din cand in cand mai pun la ureche scoicile cubaneze gigantice in speranta de a auzi marea.dar e numai liniste,nici un val izbindu-se de mal nu se aude.
dadaa, Black hole swan Won’t you come…
oare scoica ce o auzi când e dusă la urechea omului
you are the white swan,i am sure :D
lebăda caucaziană.
e o cutie neagra diafana (pre-mortem mai degraba)
:) o cutie neagră care se citeşte singură.
ce frumos e. exact ca o cutie muzicala :)
un surdiniş :)