Întriztarea Elefantului de Sèvres

Pe timpul cât am fost la toaletă, l’éléphant de sèvres m-a declarat pierdută ca obiect la centrul de colectat umbrele, completând o declaraţie pe proprie răspundere cum că nu mă mai întorc în următoarele 25 de ore. — Ce-ai făcut? – Bine. – Şi tocurile mele de ce nu se mai aud? – Nu eşti încălţată. – Nici tu nu eşti încălţat şi totuşi ticurile tale se aud. – E din cauză că sunt mai gol şi am altfel de rezonanţă. – Şi tu de ce eşti mai gol? – Am plâns mult.
Nu era cazul să-l întreb de ce, aşa că am început să mă caut prin centrul de pierderi, verificând toate etichetele şi sperând să-mi găsesc numele pe una din ele; pe oricare din ele;
- Nu mă-ntrebi de ce-am plâns mult? – Ooo ba da. – M-am gândit la elefantul lui Schrödinger. – … . – Am putea fi chiar noi în locul lui. – Dar nu suntem! – Ba poate suntem. – Amândoi? – Amândoi. – Păi şi nu e mai mişto doi elefanţi într-unul singur? – Ai dreptate. – … – … – Voiam să te-ntreb… – Întreabă-mă. – De ce astăzi eşti éléphant de sèvres? – Sunt mai fragil. – Tot din cauza lui Schrödinger?
- Nu, o fac intenţionat, e un exerciţiu. – Te antrenezi să fii fragil! – Da! – Pentru ce? – Nu-mi place chestia aia cu graţia unui elefant într-un magazin de porţelanuri.
- Da, e o răutate. – Nu e o răutate, ar trebui să fim mai graţioşi. – Cât de graţioşi? – Ca un porţelan într-un magazin de elefanţi. -Ar însemna să nu mai dansăm. – Aşa-i. – Deci ne oprim. – Ne oprim.
La aceste cuvinte mi s-a pus un nod în gât şi am început să trag de pânza de păianjen cu toată puterea, trezind şaptesuteoptzeci de mii de cutremure şi provocând imense pierderi imateriale plus o efemeridă rănită în timpul dezastrului.