Mironosiţa

Pentru că nu descoperise statul în tavă, sub aluatul crescător, primul pătrar la parter, Mironosiţa se lovea de becurile îmbujorate, zbătându-se ca un flutur cap-de-vultur, ca o vulpe polară rămasă încastrată în gheţarul cu colţi de argint, ca o eşarfă de mătasea broaştei, ca vântul încuiat într-un lampion, nu orice fel de, ci nabru, extrem de iritant pentru pale. Spre a se feri cât de cât, îşi trase pe cap un pepene galben de atâta protecţie, îşi lipi nările de alveolele seminţelor plecate, inhală franjurii moi şi îi puse deoparte pentru rolul din Tomorrow Is Another Day That Never Dies Twice, în care urma să joace rolul melodraperiei. Foamea însă i se înşurubase prea adânc în torace şi mult mai multe canafasuri volatile i-ar fi trebuit. Înghiţi cu grăbire o torţă şi scoase pe nări scânteile nemestecate. Porunci să i se aducă obiectul sanitar cu lanţ şi trase apa de toaletă până când aceasta dădu ora exactă ; observând că deja e şase seara, îşi armă pudrierele şi îşi bombardă peruca, savurând cu nesaţ norul liber impus. Un miros de ploaie i se lăsă de sub pleoape până în tălpi. Înfloriturile de pe mocasini se polenizară brusc iar Mironosiţa strănută pe portretul în acuarelă al bunicului său. De la fluxul de aer decomprimat, pipa acestuia se aprinse şi întregul tablou fu scăldat într-un val de cumarină. Mironosiţa îl adulmecă până ce nu mai rămase din el nimic. Disperată de atâta pustietate, deschise sertarul de la maşina de cusut şi scoase din el un globul alb, din timp îngheţat. Înainte de a muri îşi închise ochii cu două lacăte de oţel pentru a savura în cea mai mare taină parfumatul bulgăre de naftalină.