Wolves have ears

De unde îţi aminteşti de mine, întrebam, şi: din ghipsul acela enorm pe care l-am purtat la un loc când ne-am rupt mâna, când eu ajungeam doar la raftul de la geam iar tu doar la raftul de la uşă, când eu eram responsabil cu periuţa de dinţi, iar tu cu stins şi-aprins lumina. Ce s-a mai întâmplat cu mâna noastră, întrebam dusă pe gânduri, ştiind că plecase pe mare cu gândul să găsească o insulă pustie, că o găsise şi că era plină cu oglinzi, ne-au reparat-o, ai zis, nu mai încercasem s-o mişc de-atunci şi n-am vrut să te contrazic. Ai început să mi-arăţi ce puteai face cu ea, inclusiv să scoţi dintr-o mânecă nişte mici animale, aşa de departe s-a ajuns cu clonarea râdeam, arătau ca unele pe care le cunoscusem doar că erau mici, foarte mici, de ce nu ai spus nimănui că-ţi trebuie ochelari, întrebai. Crezi? şi-atunci trăgeai în faţa mea perdeaua de plastic şi prin ea într-adevăr animalele păreau mari. e un teatru de umbre ăstam… şi chiar era. aşa că am zis, daaa, aduceţi ochelari neapărat, doar aşam, că voiam să văd umbrele şi mai mari. Iar când mi i-am pus, animalele s-au micşorat şi mai rău şi-au căzut în tăviţă. Le-am luat pe rând şi le-am mestecat. Cele mai multe erau dulci iar după ce se topeau îţi lăsau pe limbă o voce de miel sau de raţă sau de pisică. Mai ţii minte ce desenasem pe ghips? nu mai ţinea minte nimeni. Tind să cred că un elefant pentru că era o poreclă la ordinea zilei, pe care aşa de bine ne-o meritam. Dar în afară de elefant? Se poate să fi fost ceva, orice, în duct continuu, pentru că tare ne preocupa tehnica. Se poate să fi fost un autoportret. Apoi exact în momentul în care nu mai credeam nimic, ai scos din palton o andrea. Pe ea erau întinse multe-multe ochiuri iar firul îţi intra în mâneca stângă, trecea prin spatele tău ajungând în cea dreaptă iar din ea se încheia cu mănuşa aceea cu faţă de şoarec, pe care o foloseam ca să articulăm prostii gen nu da nu da.