Cureluşă de meşină

Cum dormeam eu aşam în metrou, neavând prea mult de lucru, mi-am spus că ar trebui să visez ultimul lucru important pe care l-am văzut înainte să închid ochii. Astfel că am început prin a-mi visa cureaua ceasului. La început am lăsat-o să fie şarpe. Din gura ei ieşea la ore fixe câte-o şinşilă albinoasă, zicea repejor chiţchiţ, apoi intra din nou garajul destoinic al reptilei fără picioare, of, această reptilă care fuge ireparabil, lăsându-te pradă celor mai vanilate deserturi. Am observat curând că şarpele avea o structură vertebrală foarte complicată şi că uneori limba de metal pe care o avea la cataramă, intra în găurile pe care le purta pe trup cu mândria sfântului sebastian şi cu acelaşi aer lasciv pe care îl arborează martirii de îndată ce observă un apetisant norişor pufos, umplut cu ciocolată fină şi dornic să se reverse asupra gurilor întredeschise de poftă. Cu toate că limba de metal intra în aceste găuri mărturisitoare stabilind clar că nu e vorba de niciun ourobour, mi s-a părut că şarpele face un ocoliş de poignet şi mi-a venit dintr-o dată să mi-l dau jos ca să văd ce ascunde. Dar dacă nu ascunde decât faptul că vrea să-l dau jos? Pentru a afla, m-am hotărât să-mi descleştez degetele şi să mă uit dacă nu cumva chiar în taina căuşului se află vreun lucru dosit bine. Mi-am spus că mai întotdeauna căuşul – sub aparenţa lui copilăroasă – e plin de relicve compromiţătoare, cum ar fi coji de seminţe, cotoare de mere, gume mestecate până la ultima picătură de înţelepciune, şerveţele mototolite sau nasturi morţi la datorie. Am descleştat degetele. Din miezul lor a ieşit un ou. Şi-acum mă întreb cum l-oi fi ţinut aşa de strâns fără să-l sparg şi fără să-mi dau nici măcar mie de bănuit că îl am acolo.
Apoi visul a căzut în cel mai groaznic coşmar. Şarpele pleca şi exuviile lui rămâneau la încheietura-mi stângă. Privind mai cu atenţie, am observat că de fapt era cureaua ceasului, intolerabil de zdrenţuită. Dar mi-era drag de jumuliturile şi coşcovelile ei. Mă pregăteam chiar să visez ceva frumos, când deodată m-am trezit întrebându-mă cu oroare: dar dacă sunt îmbrăcată în deux-pièces-ul acela frez din poliester? dacă în mâna cealaltă am o servietă iar în piept o broşă din aur în formă de floare, sau în formă de stil (formă de stil = spârcâială de aur foarte interpretabilă, purtată de gagicele cu personalitate). Ce-ar mai căuta la mâna mea cureaua asta şi grosoloană şi roasă de griji. Mi s-au înmuiat genunchii iar când m-am trezit din somn, dintre pleoape mi s-au rostogolit basculante de lacrimi. Şi chiar dacă nu eram chiar într-un costum frez, mi-a fost tare milă de mine gândindu-mă că mi s-ar putea întâmpla cândva un astfel de lucru, oricât de mult aş încerca să mă ţin trează.