Ac de siguranţă

Şi când frigul şi-a aruncat prima labă în balconul cu plasă de peşti, am zis că nu-i a bună, că uşa pe care o voi trânti drept scut se va preface-n arşice cât de curând, am văzut ţestoasa de ipsos descuamându-se de groază, am văzut şoricelul din genunchi mâncând patul şi am văzut o eclipsă de lumânare, frigul suflându-mi în nas, avea botul ud, i-am şters scuzaţi-mă mucii cu un şerveţel parfumat, apoi am început să tremur ca varga. Să fi tot fost una din salcie negânditoare, una cu gust dulce ca de pui, ca frica şi glonţul, ca frişca. Pe coridor se auzeau tropăind soldaţi and mascaţi. Coliviile zdrăngăneau pe tavane, toată lumea voia jos, cât mai jos – potoliţi-vă astăzi şi mâine am zis – şi şi-au înghiţit bisectoarele şi şi-au aşezat tălpile peste golurile lăsate de micile urechi pe care şi le ciuguleau pe timpul zilei şi care numai noaptea apucau să le crească. Când frigul vă spun a năvălit prin zid, am fost obligată să îl strâng de gât, transformându-mă la timp într-o stradă. Am întortocheat şi am strâns cât am putut apoi am lăsat-o să se umple cu maşini abominabile, cu emisii de carbon şi cu faze lungi, foarte lungi, aproape ca nişte fraze. M-am închinat apoi la ele şi am plecat împreună, înşfăcând un ultim fascicul luminos şi cântând la el ca din fluier, chemându-mi furnicile, încolonare, şi conducându-le spre villa Hansel und Gretel. Am ajuns acolo încă stradă, se circula cu dificultate. Şi-atunci m-am ridicat din bordură ca din nişte picioare crescătoare, am încălcat desculţă drepturile unor refugii cu băncuţe şi panouri duplicitare, şi-am început să depăşesc să depăşesc în fugă toate planurile urbanistice zonale, pentru că trebuia neapărat să ajung în locul în care nu era nimeni.

Şi am ajuns. Era un fum gros ca o pătură, ca o blană, am stat destul de mult să mă gândesc dacă să-l îmbrac mai bine pe dos, dacă să mi-l închei, şi dacă da, cu fundă sau cu nod, cu bumbi de os sau cu fermoare, cu fir de bumbac sau cu aţă chirurgicală; şi tot aşam.