Care mănâncă pescăruşi obosiţi

Se dă această fiinţă detestabilă

se priveşte drept în ochi. dacă are. dacă n-are, îi inventezi o pereche de ochi. pe care îi închide de frică şi, când îi închide, se aude un dublu-click; se baricadează sub ei, cauţi repede o flacără pe care s-o arunci înăuntru, pe sub pieptarele chitinoase, îi rupi un cleşte, cleştii desprinşi de fiinţele detestabile sunt fragili, se strivesc în bagaje, te-aşezi lângă ea, lângă restul de ea, oricum pescăruşii sunt destul de departe, undeva pe partea cealaltă a liniei ferate pe care o mână greşit de sigură, ce păcat că era albă, măcar bine că oarbă, a tăiat-o cu foarfeca, ce trusă ce trusă medicală dintr-odată. şi foarfeca aaa, şi oasele scoase din hamuri, şi oasele dizlocate, şi prin nisip după dâre şi gropi, pumnii şi picioarele în ea de imponderabilitate, ce bine era când erai greu şi sub tălpi îţi scârţâiau globurile pisate şi sforicica legată de cleştele tău şi nu cădeam, şi nu nisip forat de degete, nu nisip în care intram până la cot, până la umăr, căutând mai mult ca un zgrepţănat, râcâind pe-ascuns în loc să mă sprijin în clanţă şi clanţa să mă ţină cale de o piruetă, când nu mă dezumflam şi nu zăceam într-o baltă de plastic. se dă această creatură detestabilă, se stă lângă ea, eşti cea mai urâtă din ţară îi spui, pricepe zdravăn, se uită în gol, nu e treaba ei să crâcnească, treaba ei e să-şi inventeze altfel de mâncare, şi nu poate nu poate, şi-i cauţi un pescăruş obosit, dar pescăruşii sunt foarte departe şi dincolo de calea ferată, dacă ai avea pietre ai arunca în ei şi ar cădea cu toţii şi ea ar mânca, şi pescăruşii nu şi-ar mai înfige ciocurile în balenă şi n-ar mai smulge şuviţe şuviţe, şi balena s-ar reface, apoi ar cânta, s-ar reface sau ar cânta sau doar ar cânta pentru că treaba ei e să fie tardivă, treaba trusei medicale, cum treaba pescăruşilor e să nu obosească, nu.