fdjfgdfsf

Ce m-am supărat şi ce m-am întristat şi m-am răsucit şi am stat în cap o vreme, până am uitat să merg şi apoi m-am întors iar pe picioare şi-mi tremurau ca nişte tije goale şi când s-au umplut şi s-au întărit m-am aruncat iar în cap şi iar m-am lovit şi apoi iar am sărit că voiam să stau numai la extreme şi când una devenea prea obişnuită trebuia dată peste cap şi cum mi s-a împrăştiat în gură pernuţa de şampon cu extract de om şi culoarea verzuie mi s-a împrăştiat şi cum am înghiţit găluşca de şampon cu extract de şopârlă, mie-mi plac şopârlele mult de tot, dar cum am simţit miriadele de parabeni şi laurili răspândindu-se prin ţesuturi în timp ce-mi dădeau lacrimile, şi ele cu gust de şampon cu extract de mierlă şi cum, nemairăbdând, mi-am smuls o mână şi-am dat cu ea de pământ şi-am început să sar pe ea, că eu când mă supăr rău trebuie să sar pe ceva şi apoi am adormit cu capul pe ea şi când m-am trezi nu mai era a mea şi m-am dus repede să mă uit în oglindă şi oglinda nu mai era la locul ei şi mi-am cojit de pe faţă două dungi de autostradă sărată şi mi-am pus o compresă cu gheaţă peste osul rămas dezvelit şi osul a îngheţat şi s-a făcut translucid şi prin pereţii lui am văzut un lemn scrijelit şi mi-am dat seama că tre’ să mă sparg în bucăţi ca să-l scot de-acolo şi să-l citesc şi n-am vrut şi am început să mă legăn şi să mă învârt până n-am mai văzut decât dunguliţe, fine, de autostrăduţe, fine, de autoalei, şi cum pleoapele de sus le plesneau pe cele de jos şi cum încercau să se omoare unele pe altele nemaiavând destul loc şi vrând să respire şi cum odată am respirat atât de usturător trăgând din aer ca dintr-un cutremur şi pisându-l în mine mărunt, umplându-l de laurili şi parabeni şi cum miile de animalele interne s-au răsucit în miile de crose de hingheri şi cum – în fine – ce rost mai are – m-au durut.  Adică atâta încât am scos colţii la ele sau la ei şi m-am uitat fix şi atâta, cu colţii rânjiţi, că de ce tocmai eu, adică de ce să mă doară tocmai pe mine, dcdcdc, că oricum era prea târziu aşa că le-am lăsat, le-am lăsat, daţi, daţi; şi ele sau ei au rămas exact ca mine, cu colţii rînjiţi şi ochii fixaţi şi atât şi de pe colţi le curgeau lacrimi şi şi le ştergeau cu mâneca şi o luau de la capăt cu muşcatul şi cu statul când în picioare când în cap şi cu respiratul o singură dată pe an.