Dar

Dar mă durea. De parcă eram altcineva, altcumva, altundeva. Mă vedeai din tramvaiul nr. dus-întors, încetinise înainte de staţie, eram în faţa brutăriei, singura unde coceau câte-o singură felie, puteam cumpăra exact câte felii doream, nimic nu era lăsat la voia întâmplării, la voia vreunui cuţit;  ţineam o plasă cu lămâi, mi-era şi ruşine cu ea, îmi atârna până la genunchi, e ruşinos să fii văzut purtând aşam ceva, mai cu seamă că nu erau tăiate; deci urma; cam la voia întâmplării; sau a cuţitului era, de-asta le-aş fi ascuns sub haină, ca pe o armă albă, normal, sub haine armele albe se colorează, în sângeriu probabil, ce simplu e, atâta că era foarte cald şi eu nu aveam haine, era ca-ntr-un coşmar, umblam aşa şi semănam cu cineva; semănam dar eram chiar eu. Ce păcat că semeni chiar cu tine, spuneai, ce ghinion, geamul tramvaiului se albăstrea, se ridica până sus o vopsea, nu mai înţelegeam ce spuneai, erai ca într-un acvariu şi te-necai de la vopseaua aia care se ridica pe geam, iar eu trebuia să-mi arunc prin cea din urmă crăpătură o privire, să o arunc în ultima secundă, ca-n filme, s-ajungă târâş înainte să o strivească vopseaua care se dusese până sus. Aveam cuţitul ăla, ziceam c-aş putea arunca o privire tăioasă, vopseaua s-ar bloca şi n-ar mai creşte şi ar rămâne o fâşie de aer deschisdeschis prin care-ai respira, am aruncat-o şi ţi-a venit ideea să o ascunzi sub haine ca pe o armă albă, privirile tăioase se bat pe nicovală, la cald. Aici urmau interjecţiile scoase de nicovală sau de ciocan, habar n-am cine suferea. Era oricum insuportabil să semăn cu cineva exact când trecea tramvaiul aşa că m-am ascuns în brutărie şi am cerut în fugă şi cu ochii spre geam o felie de mâine. Şi-au întrebat dacă albă sau neagră sau cu seminţe şi-am zis că albă ca o armă şi mi-au dat o felie caldă şi parfumată; cu ea nu mai semănam a nimic, abia atunci, în aburii ei, am putut să ies iarăşi în stradă.