Impermeabila

Impermeabila căuta un permeabil, din acela prin care ploaia ar fi putut trece fără ca picăturile să se scâlcieze, un permeabil prin ale cărui oase ar fi putut să curgă fără să le îndoaie cum în filme puşcăriaşii, puşi înaintea gratiilor împlinite. Impermeabila găsi un permeabil şi plânse peste el şaptesprezece săptămâni încheiate la nasturi, prin butoniere plângea cu lacrimi de crocodilă-îţi-lungilă, plânse până-l umplu lacrimă, îl îndopă cu sughiţuri ca pe-un curcan, îl căptuşi cu horbote de hohote, îl pregăti pentru ziua răscunoştinţei iar într-o seară cu luna în balanţă şi mercur în bilanţ, Permeabilul atinse starea de graţie, numită de chimişti saturaţie. Celulele Permeabilului erau ocupate, nicio celulă nu mai putea întemniţa lacrimile vinovate, de sus, din starea lui de graţie, Permeabilul le graţia întru nesaţ. Lacrimile se răspândiră care încotro, săvârşind în continuare o mulţime de fărădelegi.  Orice lacrimă pusă sub acuzare susţinea că are un nume predestinat.  Impermeabila susţinea că numele ei imperial evoluase de la un a iniţial, trecuse apoi prin stadiul larvar de î din a, pentru ca într-un viitor anterior să devină un simplu punct suspendat, un ˙ fix, de care pescarii s-ar fi rugat să cadă-n păcat, măcar în octombrie dacă nu în august. Permeabilul ştia despre numele lui tot ce se putea, anume că era destinat.