Astăzi

*
*

Luasem o hotărâre importantă: pe câinele meu îl va chema Potop. Luasem hotărârea astaaaa, nici n-aveam câinele când strigam -Dupămine!  ca potopul să vină, să fie meritul meu şi numai al meu. Am oprit şi la Cort, scriau că oferă soluţii alternative şi că pentru oprirea eutanasierii ar trebui să semnez, oricum tocmai trecusem pe lângă Mort, care e atâta de rar şi de preţios, Miresele colcăie pe străzi dar nici nu mai ştiu de când nu mai trecusem pe lângă maşinuţe cu prosop, iar la Cort era o bătrână de pripas care răcnea la un trecător: de beat ce erai te-a muşcat, ori erai beat, ori erai ţigan, altă explicaţie nu e, apoi s-a îndreptat spre mine şi mi-a cerut să o pozez, o voi poza într-un număr viitor, am semnat că vreau să mă mai muşte şi altă dată şi că nu m-am săturat, poa să vină şi-n haită, să mă declare ei ori beată, ori ţigancă, cert e că Potopul trebuia să apară de undeva şi aş fi vrut să vină cumva în viaţă, în viaţa lui adicăteleam, apoi bătrâna a fost cărată pe o bancă de motanul ei puchinos care mi-a spus: roagă-te pentru noi la Sfântul Ierarh Modest ocrotitorul gospodăriilor, dacă nu, poţi să fii catolică, şi să te închini ciocneşti la Fancisc din Asssissssi şi m-am distrat că-i lipsea un dinte şi că pe lipsa aia o umplea mereu un şuierat sfărâmicios. Hotărârea fusese luată aşa că şi Potopul arvunit, m-am dus să îngrop gospodăria noastră în apă, la următorul zvântat aş fi găsit-o micşorată, mai bine să n-o găsesc deloc atunci, la următorul zvântat am găsit-o micşorată şi-n poarta ei tot mai închisă băteau fiinţe tot mai mici şi vocile lor intraseră la apă exact atâta cât să încapă în urechile noastre tot mai surde.