Lucrurile merg ceas

A trecut prin fumul meu, luase cu el o cană, a umplut-o şi a trecut mai departe. Am plecat şi eu. Pe drum m-am împiedicat de un rubin mare cât inima mea. L-am luat în dinţi şi l-am îngropat lângă cuşcă. Să-l am pentru mai târziu. Lucrurile merg ceas cu bilirubinele. M-am uitat la mână, nu m-au mai muşcat de mult, cifrele o să se şteargă în curând, e nevoie să mai ies în parc, să fac rost de o gură de aer tare, înţepător. Lucrurile merg brici. Muchia pe limbă! Să fie pe secundar şi în limbile străine cele mai mici, cum ar fi, în limba colibri.

Din când în când bătea la uşiţa cucului, deschideam, făcea bau, apoi redeveneam sobri, înălţam bărbiile, el întreba – tu eşti? eu spuneam – eu sunt. el spunea – am venit ca să te mint. când îi ziceam – dă-i drumul! făcea ce voia, mă minţea sau pleca sau lua drumul şi i-l dădea. Atunci am scos din raft al 7-lea continent, mi-am ales din el un cangur, am jucat cu el oponiponiponicademiamustafa până s-a învăţat cu contactul uman şi am început anevoioasa operaţiune de înscriere a marsupialelor în sistemul de transport inteligent multimodal. Visam de mult o locomoţie cerebrală.

Mă săturasem de aripi până-n gât. Pe ultimele încă le simţeam blocate în fosa laringală, el insista că-s pentru zbor, eu o ţineam pe-a mea că sunt pentru frânare.