Şi căptuşită

Cel mai bine îmi aminteam structura de fildeş şi de lemn lustruit, cel mai bine gândul lis şi bun la pipăit, cel mai bine fineţea contra inscripţiile, coaja contra mătasea, largul contra adâncul, îmi trăgeam masca încet pe faţă, îmi potriveam sub ea febra şi respiraţia aţoasă, închideam totul în cea mai lentă şoaptă, mai încet decât mijitul zorilor în pisici, mă mijeam de noapte, de fildeş şi de lemn fin ca o piele, îmi potriveam ochii sub umbra caldă, îmi lipeam coatele de coaste şi suflam doar cât de pe buze să mi se ridice primele litere din primele cuvinte, lăsându-le în lucru mereu, cu sfârşitul neînşiruit, structura de fildeş cu cele mai fine striuri, structura de elefant şlefuit de apă şi nisip timp de un milion de ani de timp. Sub scutul de răcoare fierbinte, ţeseam din păienjeni covoare de căprioare artificiale, le-ntindeam pe jos îmi săturam drumurile cu ele, călcam şi sorbeam până la cruciuliţa de pe spatele arahnid. Din când în când, degetele îmi tresăreau prin somn, le lăsam să-şi vadă pe îndelete de coşmaruri, vegheam mai departe la tot ce îmi făcea acoperiş, sub mantaua care mă făcea vizibilă, fugeam din trup, mă vedeau unde nu eram, mă păzeau pe când puteam să mă duc în alte straturi de animal, în alte catifele de piersică, în alte căuşuri multicolore, puteam în toate deodată, sub mâna aşezată pe ochi, sub floarea aproape neagră în care mă scufundam, sub perna din care muşcam înghiţind fulg după fulg, eram a cincea cea mai nepieptănată dintr-un şir de închipuiri.