Atmosfera

Şi lumânările încălzeau atmosfera. Şi o încălzeau. Şi o încălzeau. Şi din fumul lor se năşteau nălucirile. Dacă ceara era luată de la albine nebune, oamenii se rătăceau, se sminteau, luminile se răsuceau pe dos şi întunericul orbea, în schimb uitatul în soare ore-n şir ajungea un obicei odihnitor – pe-atunci apăruseră şi extractele de serotonină pentru bântuiţii de coşmaruri. Şi luminile încălzeau. Şi ceara de albine nebune curgea şi picăturile găureau. Şi seul cu care erau unse fitilele ardea şi afuma vitraliile şi cristalinurile. Şi seul era de cerb domnesc şi unsoarea lui era arsă şi seul de cerb dădea deliruri cu coarne mari şi ramificate şi atmosfera se încălzea tot mai tare şi coarnele făceau gaură şi atmosfera se găurea şi prin ea curgeau mici îngeraşi de ceramică frumos pictaţi, la capătul lor, ciucuri prelungi din mătase chinezească, în urma lor jupoane de îngeroaice, în urma lor bezele gigant făcute anume din albuşul ouălor de paseri măiastre. Şi lumânările ardeau toate acestea, fumul devenea tot mai leşinător, nălucirea tot mai dulceagă, minţile tot mai moi, gaura tot mai largă, la marginile ei prindea să unduie tivul lui Dumneseu, începeau să se străvadă poalele albastre cu luminariile, şi a fost seară şi a fost dimineaţă, şi rochiţa lui Dumneseu fâlfâia de prinseră a i se vedea tălpile şi lumânările ardeau şi ardeau şi tare ce-l mai gâdilau şi ardeau şi ardeau şi sfinţii se ţineau bine de tot de ele, să fie ei siguri, iar mai târziu începură a alerga în cerc căci gaura din atmosferă era deja atâta de mare încât era nevoie ca întreg sinaxarul să se răsfire ca să vegheze marginile ei, până ce îndepărtarea acestora va fi fost desăvârşită.