Crăpături în gheaţă

Abia când am intrat în atelierul de încălţăminte mi-am amintit. Vă putem ajuta? a întrebat un cuţitar ieşind dintr-o oglindă. Pe scăunelul cu trei picioare, un meşter bătrân lustruia, spuneţi-i, mă îndemna, spuneţi-i tot ce doriţi. Şi mi-am făcut curaj, gândindu-mă cum mă voi face de râs, mi-am făcut, m-am gândit, mi-am făcut apoi am zis: aţi putea să-mi reparaţi cizmele şi fără să le am la mine? Cuţitarul a smuls din oglindă un ciob lung şi a spus da, dacă plătiţi acum. Am fost de-acord. Când am ieşit, cizmele-mi luceau uleios, tălpile dublate astupau o cantitate dublă de sunete iar gheaţa crăpa din nou. Din vârful fiecărui pas creşteau ramuri de crăpături, trebuia din creangă în creangă să sar, să hotărăsc repede care e mai bună, care nu e putredă, care se bifurcă spre un nou drum. Şi cel mai des le alegeam pe cele cu lăstar, să fiu sigură că odată ajunsă în vârful lor voi avea în faţă un nou mănunchi. Sub cizmele groase pârâia gheaţa, gri şi murdară ca un bloc de sare, crăpa răguşit, eu trosc trosc, n-avem timp de aşteptat, trebuie să spargem tot, cât mai des, cât mai fin, sub întinderea de gheaţă ziceau că s-au strâns oceanele şi lumile pe care le ştim, prin zonele cu crustă mai subţire se văd înotând căţei, copii, vecini, papetarul, clătităresele, ceasornicarul cu lupa cilindrică la ochi, se văd liniile de tramvaie, rulotele, bisericuţele ambulante, eu îmi văd de treabă trosnind şi pocnind din cizmele cu bot rotund, în urma mea cresc arbori de crăpături şi în sfârşit întinderea de gheaţă e o nesfârşită dantelă cu mii şi mii de spărturi, acum e timpul să mă reîntâlnesc cu motanul, îl văd conducând o oaste de şproţi, aruncă spre mine o privire mătăsoasă ca un năvod, sunt afumaţi, îmi spune, poţi să-i întrebi orice că-s bine afumaţi, vor rosti adevărul, îmi pun mâna pe pieptul lui bombat şi cald, te-ai transformat în căluţ de mare, motanule, iar el se umflă în pene, în blană, în solzi, învârte aripioarele dorsale şi îşi conduce şproţii mai departe, mi-e frică să-l întreb în ce conserve îi va închide, ne facem semne din coadă şi ne despărţim, să împânzim în continuare câte-o jumătate, cu ce avem la îndemână, cu ce reuşim să adunăm pe drum, puţine au rămas lucrurile pe care le avem încă de la început dar găsim găsim altele, neaşteptate, frumoase.