Nici, nici

Pîlpîie şi  scapără în pereţii lui albi, cei care se apropie primesc arsură, când îşi bagă mâna în focul lui, mâna lor comună se face scrum, uite o nouă mână de pus în urnă, îmi spune, eu vreau doar urna cu străbunica, poate şi cu fraţii ei, când vin eu, când strâng jarul în pumni, sfârâie şi răspunde, dă tot, nici o întrebare nu ar rămâne nerăspunsă, atâta că nici eu, când bag mâna-n foc, nu am întrebări ignifuge, când bag mâna în foc îi spun: acuma tu! iar el are dreptul să îmi înghită palma de gheaţă, mâna mea caută rar dar de găsit găseşte maxim, cu doar o mână de jar luminezi întreaga carcasă, cu o mână de jar pui în mişcare limbile de foc din ceasuri, ceasul nostru e cu termodinam, scânteile nu se fac funingine, curentul e continuu, în pereţii lui albi ca într-o armură, când colorează nu trece de margini, când străjuieşte nu face tevatură, când nu bag mâna-n foc, e paznic, când vin să-mi pun genele la bătaie în dogoarea din vizieră e mângîierea fără de degete, câteodată cântă topeşte-te, dezgheaţă-te, cu multă autoironie în glas, urmată de râset, urmat de plânset, nu ne puteţi învinui c-am încercat, roza învârte vânturile în foc, focul se înteţeşte dar rămâne pe loc, nu mistuie marginile, nu se duce.