Dar nu
februarie 23rd, 2012 § 10 comentarii
Miros de iarbă, dar nu de iarbă dulce, proaspăt cosită, ruptă între degete şi clinchetind a ploaie, iarbă uscată, aspră şi dogoritoare, apoi arsura pe faţă, arsura pe buza de sus, arsura din colţul ochiului stâng, acolo unde pata albă se înroşeşte şi carnea vie se zbate ca prin pojghiţă să iasă afară, şi dintr-odată întunericul periculos, întunericul cataclismic, rafală după rafală luându-ţi cuvintele de la gură, secerându-le de la jumate, lăsându-te cu gura deschisă şi sunătoare ca un ghioc, vântul trecând prin peştera mică şi spălând orice urmă de cuvinţel ce s-ar mai fi aciuat pe după vreun dinte, pentru ca apoi luna, înspăimântătoare, la care ca pe trepte păşind, urci, gândind Melancholia, Cyrano, 1Q84 şi luna secundă cu suprafaţă acoperită de muşchi, Primii oameni în lună de HG Wells, cavorina, urci treptele cartonate şi le numeri compulsiv, numind-o pe fiecare cu o carte sau un film sau un cântec, în timp ce luna stă ca o bucată de brânză mucegăită deasupra ta, împrăştiind o duhoare verzuie, exact asta îmi mai lipsea, îţi vei spune, luna acoperită de nori fumurii grăbiţi cum câinii aceia pe care nu îi interesează osul tău şi cuţucuţul tău, ei au nişte treburi de rezolvat, au nişte serviete ale lor, ceva important de livrat, norii ocupaţi trecând peste lună ca trenurile peste un cadavru vechi şi necăutat, care va profita totuşi de o spărtură, va profita, va întinde mâna prin ea şi îţi va trage o palmă rece peste obraz, acolo îţi va rămâne veşnic o urmă care va lumina verzui în câteva rânduri anume, într-un singur rând de frică, în câteva rânduri de fugă, iar apoi va dispărea, pentru ca tu să ştii că ceva l-a făcut să dispară, punându-se în calea lunii retroactiv şi rămânând în calea ei acolo, atâta cât trebuie. Exact asta îmi mai lipsea, îţi vei spune, gândind la serotonină, la lămpile fluorescente, la echilibrul bilirubinei şi la simulatorii de zori, asta îmi lipsea, îţi vei spune, un periscop către tot circuitul Lunii pe deasupra oraşului, plecând de la cele mai joase scări, ajungând pe pod, apoi pe turn, apoi la subsol.
Intunericul cataclismic! Imi place al naibii cum suna…dar numai pt ca adoram lumina. Mereu e nevoie de contrast, si atunci cand ne asteptam catusi de putin, contrastul vine, isi face datoria si dispare…
Luna pare un cadavru vechi si necautat, pfui! De-aici de la noi e-o globulina stralucitoare, cu voaluri de cristale…Se pregatesc serotoninele , se aprind fluorescentele, adrenalina si propanul! E carnaval la Rio! Stiai, nu? Tot circuitul Lunii e invitat sa zbarnaie:)
o fi la rio, dar eu mai mult la carnavalul înecaţilor din canalele veneţiei m-aş vedea participând din toată inima. :) aşam, pentru contrast.
[...] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG [...]
[...] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Cella , Schtiel , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG [...]
:)
chiar că, La Fee! :) mai bine la ăsta!
Când am citit, asta mi-a venit în minte.Impresionant!
Și Beethoven a prins luna în toane mai bune, dar uneori nu știu ce pățește că pare de nerecunoscut.
nu las un răspuns, nici n-am întrebare;
mi-am luat libertatea p(r)ostului, copiind textul şi aşezându-l ca şi comentariu urmă a ochiului care cere lumină, vrând astfel să înmulţesc impresiile. :P
zici omul care a uitat s-alerge s-a ascuns în câinele care aleargă :)