Iarna asta nu am avut proteste deoarece nu a fost nevoie

11/12/2016 § Lasă un comentariu

Ca-n filmele alea cu oameni cinstiți Atât de cinstiți încât se supără și se simt jigniți când vine cumpărătorul și le face oferta de nerefuzat La al căror declin asistăm înțelegători și înduioșați Of, s-a lăsat cumpărat pentru a-și salva copilul sau mama Mai abdică omul și de la principii când are de salvat ceva Se mai împrietenește și cu ăia care i-au intoxicat copilul sau mama Îi mai ajută și pe ăia în problemele lor, că n-a fost niciodată rău s-ajuți pe cineva Iar la sfârșit cumpărătorii, care nu mai par nici ei chiar așa inumani Îi duc copilului o jucărie / mamei o cutie de Persil Ne pare rău, spun cu lacrimi în ochi, era cel mai bun dintre noi. Ca atunci când medicul îți spune că există șanse Dar până nu te deschide, nu poate vedea ce-i acolo Și tu îi dai dreptate, păi da, cum să vadă prin tine, săracu’! Așa stă și el în fața mea – dacă nu te deschizi, ce să-ți fac! Până nu te deschizi sunt nevinovat Iar după ce te deschizi sunt tot nevinovat Pentru că nu aș fi putut să bănuiesc ce e acolo E un risc care trebuia asumat. Riscul stă în fața mea iar eu trebuie să mi-l asum În loc să mă ridic de la masă și să mă duc la film Mă întind pe masă și aștept vivisecția. N-a fost să fie. Materialul prost. Am moștenit datorii. Ne-a sabotat adversarul. Cât și agenturili. Pui mâna pe telefon și cineva îți vorbește: ați ajuns? în regulă, ne îndreptăm spre dumneavoastră. Până la urmă vine cineva și te ia.

N-a fost suficient de frig
Și nu a nins.

Vorbește! Ai și cu cine!

Koka Koladze

10/12/2016 § Lasă un comentariu

Sunt destul de optimistă

08/12/2016 § Lasă un comentariu

Când o să cadă internetul de tot, o să deschid primul centru de închiriere și apoi primul lanț de comercializare de memory-stick-uri și harduri portabile gata scrise, finite sau adnotabile, pline cu poze, filmulețe, vorbe de duh, jurnale, recenzii și cronici, plus o discotecă, o bibliotecă și-o pinacotecă, plus serii, trilogii, tetralogii, creații piramidale sau spiralate și produse dotate cu propriul post-restant. De asemenea, îmi voi deschide prima rețea de distribuție de flyere inteligente și voi umple mările și oceanele lumii cu sticle pline de poezii, citate din Seneca, poze cu pisici și, evident, premii în bani. Tot când va cădea internetul, voi înființa prima bursă de valori bazată pe numărul de like-uri. Tot când va cădea internetul îmi voi anunța event-urile prin afișaj electronic și voi cumpăra un zid exterior în centrul orașului pe care voi proiecta fix ce vreau eu. Așa și cu tricourile inscripționate. Așa și cu tatuajele. Apoi mă voi închide într-un turn de fildeș. Trecătorii își vor putea vărsa necazurile la ghișeul de la intrarea în turn, iar eu voi putea arunca din când în când de sus o pungă cu apă sau o un capuccino cu inimioare. În timpul ăsta voi reabilita instituția comisului & porumbelului voiajor și voi promova sforicica. Sforicica va atârna de la orice fereastră și orice balcon, pe lângă fiecare bancă din parc, pe lângă fiecare mașină, iar când ne vom civiliza, pe lângă fiecare om. Una dintre miliardele de distracții va consta într-un cadavru delicios în care fiecare persoană de pe planetă va scrie un cuvânt. Va fi primul recensământ artistic planetar. Cadavrul va conține aproximativ 4 miliarde de cuvinte, asta însemnând inițial cam cât 5101 biblii puse cap la cap. Versiunea inițială va fi adăugită constant.

image

Beculețele tremurau de frică

07/12/2016 § Lasă un comentariu

image

mă uit în soare

05/12/2016 § Lasă un comentariu

mă uit în soare
invit soarele să-mi intre în ochi
prin ochi soarele îmi intră în creier
soarele îmi intră în vene, în artere, în organe, în ţesuturi, în celule
închid celulele şi urmăresc cum se stinge în beznă fiecare foton

image4

A șaptea lecție de design

04/12/2016 § 3 comentarii

When the heat sets in
it is easier for a man to sit in the shade

Din nuc lucrurile se văd mai bine

02/12/2016 § 1 comentariu

Am activat camerele lungi și înguste. Înăuntrul lor făceam comparații – holuri de spital, coridoare de hotel, piste de alergări, bazine de înot împărțite-n culoare, labirinturi, galerii de cârtiță, lanuri de porumb. Lungimea coridoarelor avea rostul de a stimula uitarea punctului de plecare. Un coridor suficient de lung ar fi dus pe o planetă nelocuită. Iar în fața nelocuirii fiercare afla ce vrea de la viață. Poate, după ce afla, înnebunea. Poate nu. Poate, înnebunind, dirija circulația. Poate nu. Totul ținea de viteza cu care circula pe coridor. Viteza era proporțională cu densitatea. Densitatea precară ducea la demență. Am activat locuitorul din fotoliul aflat în capătul camerei aceleia lungi. Știi că trecutul nu e o opțiune, mi-a spus. Am încredere că știi lucrul ăsta, mi-a spus. Era singurul lucru inteligent pe care îl spusese în viața lui. Mă învârteam în jurul fotoliului, îmi venea să-l ating, dar robotul îmi sufla în căști – nu-ți dezamăgi degetele. Despre claustrofobia intrauterină ce părere ai? l-am întrebat. Ești o fată deșteaptă, mi-a zis, ca de fiecare dată când n-avea nicio părere. L-am dezactivat și am pornit televizorul. Era un documentar despre două rațe, una albă și una neagră. Rațelor ăstora, ca anumitor rechini, le plăcea să fie îmbrățișate. Specialiștii descriau presiunea mecanică asupra pieptului raței ca pe un reset cardiac. În film apăreau apoi inimi de oameni resuscitați prin presiune mecanică. Trecutul în schimb era de nemodificat. Fraza îmi bruia documentarul. Am închis televizorul și am rămas în capul meu. Nu poți recupera decât strict ce ai avut sau mai puțin, niciodată ceva în plus. Cevaul în plus nu aparține trecutului, big news. Mi-am notat câteva idei pe un bilețel, l-am reactivat și i-am spus: așa cum trecutul nu e o opțiune, nici prezentul nu e o opțiune și nici viitorul nu e o opțiune, din fix aceleași rațiuni. Nu știi ce pierzi, a spus, ba da, întotdeauna știi ce pierzi și niciodată nu poți pierde mai mult. L-am dezactivat. Am activat lanurile de porumb. În mijlocul lor creștea un nuc. M-am urcat în nuc și am privit copiii smulgând mătasea, făcând peruci, zeci de peruci pentru păpuși. Așa mă urc eu în nuc.