Borcanul

Stăteam la coadă. Şi stăteam la coadă. Şi eram strâmbi, cu picioarele moi, cu piei de şopârle. Cum stăteam aşa la coadă, cum apa îmi intra în pantofi, cum mormolocii se formau printre petele de benzină curcubeu, vine la mine şi-mi spune ţine! În faţa mea, un borcan întreg, un borcan uriaş, un borcan de 50 de litri, un borcan de murături plin cu dulceaţă,  fac ochii pâlnie, fac mâinile hublou, din ce e din ce e din ce e, e din roşu închis şi are bucăţi de lumină şi e întunecat şi e translucid, oamenii de la coadă se uită prin umăr, vedeţi că are conservanţi îmi spune o şapcă, trebuie să iau borcanul în braţe acum, picioarele tale sunt moi, aud un bucheţel de cuperoze cărora le spun repede că-s grase, şi scurte, continuă ele, şi au pielea ruptă observ eu, şi degetele îţi tremură zic ele, şi eu mă uit la borcan, trebuie să-l duc acasă acum, şi îl iau, e zdrobitor borcanul ăsta, nu îl sparg eu pe drum, nu mă sparg nici eu, drumul nu-i polei, mersul nu mă muşcă,  lumea de dincolo e o coadă, am să ajung cu el întreg, sigur-sigur, e extrem de greu, nu e dulceaţă sunt organe observ, sunt organele lui Peter Munk, trebuie prinse, băgate în trup, nu-s ale lui, sunt ale lui, nu-s ale mele, nu-s organe, sunt căpşuni, sunt cu i, sunt nuci verzi, mi-a scăpat o reţetă, e greu şi am să-l duc până sus am să urc cu el şapte sute de etaje şi mulţumesc, mulţumesc, pot cum să nu pot, sunt atâta de mândră, nu e prea mult, nu-i nevoie de coadă, coruri cântece înalţă: un borcan vă rog, nu coadă cu întrebare fără răspuns cu pedeapsă fără pedeapsă cu şut,  nu bani potriviţi că n-avem mărunt, nu coadă, nu cine nu e gata, nu e nimeni gata,  sau invers, zicem că nu pentru că ştim, ne facem că ne pregătim, plimb borcanul prin tot oraşul, pe margine se strigă cîş-cîş, îmi tremură picioarele cubice pe pietrele mari de zahăr, când am să mă-mpiedic şi am să-l sparg, din el vor zbura şapte sute xifo, ce ploaie, adică ce nori, adică ce artificii vor însîngera emisfera. mănânc şi mâncarea se bucură c-o mănânc şi pe marginea drumului, cu mâna până la cot mănânc, până la umăr, pot să mă răstorn dacă vreau înăuntru, zis şi făcut, zis şi făcut.

Pregătire

Mă pregătesc să obosesc. Deja mi-am întins capul în prelungirea liniei orizontului, orizontul e un cuvânt neplăcut, îmi aminteşte de vederile cu apusuri şi cu contre-jours, care nu îmi plac nu. şi nu mi-am calculat să cad frântă sau să mă răstorn cu chelicerele la soare, cântând din ele la raze, rectific, m-am răsturnat deja şi cânt la aţe aţişoare, mai mult, capul acest mare bolovan, umple un crater; ce bine că astfel coloana nu se fracturează, vreau să mă învelesc în pânzele unui păianjen în aşa fel făcut încât să ţeasă coji de portocale şi mediterrane şi aceste fructe de neatins cu sâmburii lor de sădit pe lună, parfumate şi-nconjurate de aură tactilă pentru degete purtătoare de degetare, pe care nu le mâncăm niciodată pentru că fructele au acid sau zahăr sau inele pierdute în mare, găsite de pescăruşi, scăpate din pliscuri peste livezi, ce bun ar fi acest păianjen care să le ţeasă, şi în crater să coboare cândva un hârzob kircherian care să cureţe creierul de magmă. Amintindu-mi că locul în care dormi cel mai bine nu poate fi decât acela care te oboseşte cel mai tare, ce somn bun va fi după cum m-a sleit, bucuria te soarbe dintr-o singură /nuştiucumsăizic/ nici nu contează, că doar cu ea nu vrei să te lupţi, oo ba da, e drept că am mai înregistrat cazuri, dar acum e numai şi numai de plutit, până în largul largului, de dormit până la fund, unde tot ai respira printr-o rază de soare ce pleonasm cu de toate cu ce ne trebuie cu arsură albă, cu scrutare şi cu trasare, care ar ajunge acolo chiar dacă ochiul ar fi presat cu tot cu oase de tonaje de apă, de parcă numai pe tine s-ar găsi să se suprapună. Cum să dormi când ai de aşteptat lucruri aşa frumoase, mă pregătesc să obosesc numărându-mi por după por pierdut, despărţindu-l de mine cu ritualuri, încurajat şi condus, ce bine, cât de mult mă bucur că mă doare capul într-atât încât porii se vor desprinde tot mai anevoie şi obosirea va dura tot mai mult. Soare, raze, oase, toate, soarbe, tare, doare, aţe, ape, portocale  – observaţi – ce vocale!

Fire

Sunt de formaţie rîcîitor şi întotdeauna m-am gândit că lucrurile pe care le-am meşteşugit de-a lungul vieţii le voi lăsa cuiva care să înţeleagă limbajul lemnului, acesta fiind materialul în care îmi lucrez lumea înconjurătoare. Acum, că a venit momentul să predau ştafeta, m-am răzgândit. Odată cu visele copilăriei l-am pierdut şi pe acela de a-mi lăsa moştenirea unui rîcîitor novice, şi-asta pentru că nu reuşesc să îmbătrânesc în termenul pe care mi l-am propus. Iniţial a fost o constatare tristă, pentru că am fost educat în spiritul unei succesiuni oarecum cronologice. Am plutit câţiva ani în derivă, fără să-mi dau seama ce se va alege de rîcîitul meu. Mă gândeam că nici a hotărî extincţia lui nu ar fi chiar o abatere de la tradiţii. Dar nu simţeam nimic murind. Cu toate că lumea de lemn le pare multora excesiv de silenţioasă, ştiam prea bine că era atâta forfotă în ea încât a lăsa rîcîitul de izbelişte ar fi însemnat să hotărăsc în numele prea multor fiinţe invizibile. Micile temeri legate de faptul că lingura fusese deja inventată, îmi erau alungate constant. A fost inventată, dar nu de toată lumea, iată unde mai e de lucrat. Acestea îmi fuseseră gândurile în jurul cărora mă disciplinam când mă dobora setea şi stăteam cu gura deschisă sperând că se va găsi un vânt care să intre în ea, aducînd un buchet de picături, nu-mi păsa că în ele s-ar fi putut citi uzura, n-am un gust selectiv, ci mai degrabă unul expectativ.
Toate acestea sunt undeva în urmă. Meseria de rîcîitor nu va fi lăsată în spinarea celui mai promiţător hamal şi nici nu mai poate fi încheiată. În absenţa oricărei transcendenţe, cât de curios, rîcîitul a fost deja transformat. Începuturile sale se află încă în lemn şi în unghii, iar recunoaşterea jumătăţii lui de prezenţă mă aduce într-o stare de beatitudine, foarte aproape de leşinul etern, dar continuarea mi-a fost furată. Nu mă aşteptam deloc la un astfel de deznodământ care să lase un capăt al sforii în cubul de zahăr candel primordial, ducându-l pe celălalt atât de departe şi răsfirat, ca şi când lumea de lemn s-ar fi descompus ea însăşi în fascicule luminoase, adunate toate într-o mână de tâlhar.
De unde mă aflu acum, recunosc strângerea lui de mână şi ştiu că e un rîcîitor dar toate materialele, tehnicile, reţetele şi obiectele pe care altădată le-aş fi dat mai departe se află exact în afara limbajului comun, impregnate dar goale precum hainele răposaţilor. Nu peste mult timp, îmi vor dispărea şi cele mai mărunte explicaţii iar nisipul se va întinde sclipind.

≠

La Pol

Despături din nou hârtia, despăduri din nou pădurea, descălecă din răsputeri, până la capătul descălecatului, descălţându-se, deşi nimeni nu s-ar fi oprit la descălţat, ca să i-l scadă de undeva, că nu era nici ecou, nici podea, nici pâlnii nu, nici cioburi, nici mărăcini, nici corbi cu ciocuri roşii, se desculţă până la măduvă, dar ce mare măduvă e în osicioarele tarsiene, le lăsă totuşi să se golească învârtind din minusculii robineţi,  apoi o netezi,
hârtia, cu dosul palmei  că pe interior era cleioasă şi dacă literele se vor împrăştia apucate de umezeală sau de o insulă poroasă sau de aşchia asta fibroasă care face ca hârtia să pară de aproape murdară, cu carne pe ea, dacă nu era aşchia celulozică brhhh altfel ar fi părut adică păstrat adică altfel ar fi s-ar fi deschis, aşezat, cum să scrii inscripţia pe un avion de hârtie care exact pe spate are o cocoaşă de mizerie, cine a aşchiat şi cine a amestecat şi cine a presat, dar cei care  făcuseră nu văzuseră, erau la ora de laborator şi e de înţeles că prin ochi le rula altceva,  cine ştie cui i-a căzut puţină retină chiar în pastă, a luat un stilou, greşiiiit, fără să se întrebe de unde, o clipită ar mai fi fost până să-şi da seama că stilourile sunt specii dispărute şi că nu avea cum să găsească chiar lângă hârtie aşa ceva, şi a scris pe ea un mic diagnostic, clipit de parcă avionul ar fi purtat în aer o boală, poate pentru a o lăsa acolo, sau poate a o transmite cuiva, nu contează, a despî şi a descî şi a desdî şi a desnî şi a deszî şi a desvî şi tot aşam, că-i convenea că se bâlbâia, că hăţişuri şi că de câteva ori la rând, jap jap, defrişat, a zis şi asta la un moment dat, şi nu mai era nimic de făcut, nu poţi trimite în lume avioane cu cocoaşe umplute cu retine otrăvitoare sau cu antracit antarctic sau cu bale de hipopotam nisam, nu se ştie ce poate ieşi de-acolo şi astfel a privit la pacient pregătindu-se de operaţie deşi mie mai mult în pământ mi se părea că se uita, dar poate era acelaşi lucru, că avea un aer de rugăciune cumva, şi s-a pus pe decupat şi a decupat mai întâi cocoaşa  şi-a aruncat-o şi ce-a mai rămas era ciopârţit, nu se putea păstra, a tăiat atunci tot-tot şi a mărunţit din răsputerile cailor, şi a ieşit ca un fel de ninsoare, ca să nu-i spunem miserie, dar ce spunem, că nu era, erau nori de uscat, şedeau grămezi şi aşteptau să se facă curent, şi se făcea, se făcea.

Campanie de Sensibilizare

Pissing in the Sea doesn’t make much of a difference
Pissing in the Sea won’t make you feel very important
Pissing in the Sea won’t give you any sense of grandeur
Pissing in the Sea surely won’t beat pissing indoors
Pissing in the Sea will make you feel so small
Though you might experience the Rapture when you feel the wind on your balls
Pissing in the Sea won’t seem like a funny thing too long
Afraid a seagull might swoop down and pick at your little squirmy dong
Pissing in the Sea will surely ruin the romance
You should have said „Okay” when she said „Take me to the dance”
Pissing in the Sea won’t make you feel ashamed or funny
The sea never laughs, the sea never tells you to hurry
Pissing in the Sea won’t make the pissing any better
Though you might enjoy the view while relieving your bladder
Pissing in the Sea will make you feel very alone
Pissing in the Sea will stress how much you’re on your own
Pissing in the Sea won’t make a sound
The sea’s so big and loud it’s hard to be heard when she’s around
Pissing in the Sea might make you feel like a polluter
But if you’re feeling guilty then think of all the fish that shit in that same water
Pissing in the Sea doesn’t seem to make any difference
Even though so little piss in so much water can still change that water’s chemical balance

Opriţi lucrările la Calea Lactee!