Jeg

Şi cum stăteam eu liniştită pe scăunelul cu trei picioare rupt din turta dulce prinsă în diapozitivul cu hansel şi gretel aflaţi în vizită la cei şapte pitici, numai ce sună clopoţelul de la intrare, vaai, sper că nu au tras iarăşi prea tare de şnur, dar mi-am amintit că-l lăsasem în voia forţelor eoliene şi împletitura de aur mi-o aranjasem peste urechi, mai demult. Şi cum m-am ridicat, cum mi-am lăsat ghergheful cu fluturi vişinii, bordo şi roz, cum mi-am dat jos saboţii din lemn de limbă şi mi-am pus cipicii muţi pentru ca paşii să nu-mi fie auziţi în drumul lor spre uşă, căci ce poate fi mai dizgraţios decât s-auzi cum vin insuficient de grăbiţi, amintindu-ţi că-s la ei acasă iar tu eşti afară, dincolo de-un zid, şi cum mi-am pus repede mănuşile cu cheiţe şi am strecurat mâna în broască, nu vă îngrijoraţi, nu, nu încă, şi cum era să mă răzgândesc, uitându-mă pe vizor şi observând în dreptul lui o conservă, nu cea de ananas ce-i drept, părea să fie de bulion, şi ce idee caraghioasă a putut să-mi vină că tinman sună de nuştiucâte ori motiv pentru care am decuplat forţele eoliene de la clopoţel să nu mai poată să sune şi cum, făcându-mi-se milă, am deschis uşa fără să îmi pun masca de gazelă şi cum iată, din hol s-a revărsat asupra mea un morman de gunoaie şi cum curgeau ele dintr-un tomberon fără fund, niagarele, şi cum miroseau asurzitor, nu e nicio exagerare, îmi sfărâmau întâi sfenoidul şi-apoi se ramificau până loveau în timpane. Şi-acum, că v-aţi îngrijorat, împachetaţi la loc îngrijorarea, şi eu m-am mirat că nu m-am murdărit deloc; am numărat conserve de bulion şi pungi de plastic cu zoaie şi foarte multe coji de cartofi, apoi pempărşi, haine, cutii de pizza şi foi de ceapă; florile miroseau cel mai rău; şi constatând asta, am izbucnit în râs şi gunoiul a fost împins pe tobogan în sus şi-n jos, până în cel mai îndepărtat tomberon, apoi recompus bucată cu bucată, până când cojile s-au lipit la loc pe cartofi iar tomatele româneşti s-au întors în turcia, în timp ce hainele s-au urcat la loc pe proprietarii despuiaţi, iar pempărşii şi-au reluat locul comod pe canapeaua din televizor.  Se poate să fi izbucnit în plâns dar efectul a fost oricum acelaşi, astfel că bucuroasă de ispravă am luat clopoţelul în casă şi deja m-am gândit să-i cumpăr un ventilator, pentru că nu mă pot lipsi de veştile lui bune.

:)

Cercetătorii iglunari au inventat, în sfârşit, totul.

Doar

Într-o singură seară a venit rotocolul de fum, mi s-a părut că a intrat pe fereastră dar cum n-aveam fereastră m-am gândit că o adusese el. La ora aceea aproape că nu ştiam că e un rotocol de fum şi, neştiind ce e, mă purtam cu siguranţa pe care o încropesc adulţii în faţa copiilor, disimulând şi ocupând parantezele, copiilor le veţi vorbi în ritm liniar, veţi folosi un lexic de călugăr shaolin, vocile vi le veţi controla astfel încât să difere de cele pentru pisici, copiii vor trebui ironizaţi pentru a se face stăpâni peste cel puţin un răspuns, ham ham, sub ochii mei rotocolul devenea tot mai albăstrui şi când priveşti atâta de mult ţesătura de fum, uiţi să descleştezi fălcile pentru ca lexicul să iasă dintre ele sub forma unei ciocolăţele, unei jucărioare, unui căluţ; şi doar o dată a intrat, modificând structura chimică a serii iar în dimineaţa următoare, nu c-aş fi uitat, dar aşa trebuie ei ignoraţi, în semn de respect, copiii, şi nu uitasem dar jucam o precipitare, nu mai ţin minte exact dacă o resimţeam ca jucată, tot ce-mi amintesc e că mă îmbrăcam cu nerăbdare şi că plecam şi, aveţi dreptate, era o zi cu soare şi soarele era împins de vânt, dacă n-ar fi fost împins cu atâta intenţie poate m-aţi fi crezut, am părăsit deci domiciliul cu gândul să-l caut într-un loc în care nu era, asta ştiam dinainte, dar m-am încăpăţânat şi am ales un loc cu foarte multe ferestre, iar acum îmi amintesc că erau murdare şi că fixau pâclă în loc de aer,  toată lumea ştia la ce foloseau, iar când m-am întors, eram frântă de oboseală şi de ciudă, m-am culcat ca să scap, asta-i tot ce pot să vă zic, e absurd să se creadă că a revenit sau că a rămas şi toate zvonurile care circulă despre compania în care a fost văzut sunt minciuni izvorâte din plictiseală.  Rotocolul era într-adevăr albăstrui şi credinţa mea este că s-ar fi descompus, nu, nu ştiu nimic despre o crimă, doar că apa şi nessul sunt altfel la gust iar când mă ating de obiecte, simt un impuls să le prind, de parcă toate ar fi surprinse de o molimă a leşinului; şi totul-totul trebuie prins; deşi niciun lucru nu cade, eu cel puţin n-am observat să se răstoarne nimic, dar nu-mi permit să verific, vă rog să mă credeţi că din dimineaţa aceea refuz să-mi mai bag mâinile-n buzunare, chiar dacă-mi trebuie ceva de-acolo.

▼▲▼▲▼

Nisip

Şi roboţeii mei tocau hârtii, roboţeii cu degetele lor blonde şi subţiri perforau perforau, plantau pe hartă munţi de confeti, albi şi plini de bulgări 2D, şi ochii lor blonzi rulau de la stânga la dreapta şi-napoi, şi pe şină o drezină, şi şoimii deasupra lor mâncau porumbei din zbor, iar în mijlocul mesei creştea o floare, să o smulg sau e floarea de care chiar mi-e milă, dar se desface în cana de cafea şi cafeaua e albă şi cineva a pus lapte, să fie de la cutiuţă măcar, să văd undeva cutiuţa cu limba ei de moarte, ruptă între index şi policar, apoi printre roboţei apare VietNam cu pletele umflate ca de-o apă care tocmai atunci ar fi înotat în jurul lui, ce fiericire ai azi mă întreabă, VietNam de o miere de ori, pentru pâinea lu dumneseu, se zice fericire fără fier, iar el cum se zice: crănţănele sau crocănţele? mărăluţe mălăieţe, VietNam. Şi cafeaua tot mai albă, ce păcat, tot mai rece, tu vezi? s-a răcit, n-o s-o mai putem mişca! Iar în colţul pletelor lui VietNam răsare Boboşica-pui, atât de pui încât spânzură de o şuviţă ţinându-se într-o singură gheară, ce naiba suntem atât de mici şi de inversaţi, VietNam, am murit doar eu sau am murit toţi că nu înţeleg nimic nimic din ordinea asta nenaturală, ce fiericire se auzea vocea lui, piticule se auzea vocea mea, iar noi plecam departe de ele, să ştie că ne-am întors cu spatele şi că le-am abandonat, n-au decât să alerge în urmă cu săculeţele lor în braţe, să urle, tot le pedepsim, şi ne bucurăm că putem să le pedepsim, era să murim şi aşam, să ne amintim că putem, ce bine e să fugi de cineva, şi VietNam se uita în urmă şi raporta: au început să tremure de frig, ce fiericire, iar picioarele noastre intrau în gheaţă la mal, intrau în cotele apelor dunării şi se sfărâmau, bucuraţi peştii cu fosforul vostru, ce fiericire, tarsianul nu-i un animal? taci, cred că ne-au ajuns din urmă, şi vocile gâfâiau chiar în spatele nostru, tremurau, se zgâlţâiau, au intrat în şoc hipotermic, VietNam, ce nefericire ai putea să spui, apoi ne-am trântit peste ele, vezi că-ţi iese un sunet de sub burtă, piticule, eşti aşa pitic încât nici nu poţi să le acoperi, râdea şi înghesuia mai bine sunetele sub el, sub mine se potoleau, le-oi fi încălzit sau le-oi fi sufocat dar nu mă dau la o parte, acum nu trebuie nu trebuie să mă ridic, există speranţe ca în curând să sforăie sau să se dezmorţească, acum să rămână în nisip vii sau moarte, le-am mai păzit şi-n somn, putem dormi, ce fiericire, să dormim, ţine soarele-n spate, nu cumva să-l clatini, n-are nimic, n-are nimic, dacă sfârşeşti înghiţit, ajungem oricum pe partea cealaltă, nu-l clătina.

Bisericuţe

*

1.

Bisericuţa de mai jos, pre numele său FareWell Poetry, face musică, face film, face poesie, face ca toate păsările. Mai face şi ca întunericul dacă vrea. Şi cam vrea.

‘Hoping for the Invisible to Ignite’ was recorded and mixed between Paris, Normandy (FR) and Saint-Margaret of Antioch Church in Leeds (UK); the orchestral pieces were performed in the studio live, and re-recorded using a ‘wall of sound’ process, adding the natural reverb of the church to the raw tracks.

2.

Cea de-a doua bisericuţă, Facture, şi-a înregistrat albumul în Saint Merry, rue Saint Martin, „beautiful gothic church reputed for being a sacred site for alchemists and protected by the malicious eye of an encouraging Baphomet, a pagan deity set in stone on the tympanum above the entrance”.  Nu vă faceţi griji, nu e vorba doar de acel timpan!  Există şi în Ureche un Diavol – îl găsiţi pe bandcamp, de unde puteţi descărca albumul (a free download that includes a thirteen minute film „They Never Adopted The Name For Themselves” + a gorgeous drawing by Alice Lewis + a photo booklet containing photographs from Jayne Amara Ross).

3.

Sinagogă adăugată de Alex.

Recorded live 27th July 2008 at Sinagoga din Cetate, Timişoara.

+ Biserica Piariştilor – Recorded live 30th October 2008, Timişoara.