Și să sclipești

Să simți pe tine privirea aurie întinsă ca o piele de șopârlă toată numai licăr, nespunând nimic și neînchizându-se în niciun unghi angrenant, doar lumină, zâmbetul dezlegat, lăsat liber, necurios, neîndepărtându-se prea mult, păscând pe sus, tu prinzându-l nu de pe chip, din aer, ca pe un fulg de plop, aceeași aciculație transparentă, oprindu-l numai câteva clipe, cum ai pune piedică în glumă, fără să cadă nimeni, cum cu brațele deschise a pe-aici nu se trece, apoi din susul balansoarului unde te țin picioarele opuse înfipte strâns în nisip să strigi dă-mă jos și după un moment de pregătire să dai cu fundul de pământ, aproape sfărâmând stinghia subțire de sub tine, aterizând în privirea bine ați venit la măcelărie, privirea de cui în care e agățată o bucată de jambon sau o carcasă sidefie, fără să te sperii deloc, prinzându-te zdravăn de cuiul uns de-atâtea afumături pentru ca picioarele opuse să mai fâlfâie o vreme, privind din așa zisele înalturi și strigând doamna de la șapte face chiftele, pe crucea de pe deal s-au aprins luminile, pe deasupra patinoarului a trecut un ozn, să te ții bine de cuiul bogat în hălci, murind de invidie că nu vezi și tu, știind că toate-s minciuni, dar păstrându-le bine, doamna de la șapte să aibă șorț de bucătărie cu hipopotami și batic alb cu floricele și să privească într-un nor de făină amestecată cu mică, crucea de pe deal să își învârtă brațele asemeni caracatiței din lunaparc iar ozn-ul să fie roz fosforescent ca acadelele vândute de țigani la ștrand. Să nu spui că ce-ai auzit a prins viață, să mergi lângă picioarele paralele prin întuneric liniștit, fericit și vinovat că minunile ți se întâmplă ție, care doar ai ascultat, să mergi din cele patru picioare ca și când toate ar fi ale tale și să nu te repezi să restitui nimic, niciun vezi că ți-ai uitat comoara din insulă la mine, și înainte de a te culca să-ți mai pui un balon de iribal sub pernă.

Plante care mișcă

Fetița îmi ține strâns un deget, cu mâna liberă răsucește pachetul de țigări pe toate părțile, îl tot studiază și cântărește și-și tot fixează în minte diverse repere, e foarte deșteaptă mi se suflă în căști, e foarte deșteaptă, și lumea așteaptă-n picioare în jurul nostru, e foarte deșteaptă mi se repetă – cumpăr-o cumpăr-o cumpăr-o! Și dintr-odată oamenii aceia care o cresc mă-nspăimântă, mă uit la copil și-l întreb dacă vine cu mine, stă puțin pe gânduri apoi dă din cap fără să scoată un sunet, dă din cap în sus și-n jos, niciun zâmbet, dar o decizie din străfunduri până-n vârful acestui amănunt – măcar tu nu fumezi ce fumează Fănică. Fănică e personajul negativ. E foarte important să nu fumez ce fumează Fănică. Iar dacă aș fi fumat ce fumează Fănică, sunt sigură că ar fi descoperit că nu fumez cum fumează Fănică și ar fi fost la fel de important. Urmăresc firul calculelor – să fie așam și pe dincolo și să nu aibă nimic în comun cu Fănică. Apoi obstacolul. Apoi rezolvarea. În spatele căreia voință, trebuie să se poată și-așa, gata, am rearanjat, pot să dau din cap.

În piață – mimoze. Rânduri-rânduri, în dreptul lor un carton PLANTE CARE MIȘCĂ. Bătrânul care se chinuie să-și vândă pătrunjelul pe-un leu întreabă abătut și-nvăluit în nenoroc – și ce mai face, doamnă, de banii ăștia, mișcă munții din loc? O iau la drum cu mimoza și mă tot uit cum își duce mâinile la ochi când o bate vântul.

No diversionary clouds of ink

Ața

Ața se va pune în două sau în trei sau în patru, la capăt se va face nod, când treci acul pe lumea cealaltă să întinzi cu încredere, simțind cum se proptește în drugul de pe dos, să nu fie invizibilă, nici ascunsă, să fie cusătură trainică, n-ai plantat un pom, dar ai lăsat ceva zdravăn în urmă, hârșâitul aței prin pânză, hârâitul lui Santobelo peste raftul cu șnururi, elastice și catarame, teckel mic și rău, arătându-și colții la cea mai mică tentativă de apropiere, mârâind nervos cu buzele răsfrânte și în același timp dârdâind de frică în brațele stăpânei fericite – haide, mami, că te iubește și pe tine cineva, în sfârșit, nu te mai speria – toată lumea îl face șobolan, îmi spune – cum să-l facă șobolan, e evident că-i liliac, îi spun, și urechile uriașe ale lui Santobelo se învinețesc, botul negru îi încărunțește subit, ochii bulbucați, cu globii parcă plutind desprinși de cap undeva deasupra botului, lăcrimează și fâlfâie pânze lăptoase – și funda mare, bățoasă, ciclam, și ața trecând prin material, prin altul, prin materialul săditor, o castană, o nucă, o castană, o nucă, umbli cu noaptea-n cap și se trage de sus, se inventează „teroriștii”, nu vezi nimic, mergi cu mâinile ridicate ferindu-te de fructele coapte, programându-ți pașii – dacă-s castane, n-o să le ascult, dacă-s nuci, am să le dau dreptate, și pocnesc cu putere pe-asfalt, piedica unu, piedica doi, piedica trei, se luminează, se aurește, foaia de ceapă se face sticloasă, citești în sfârșit semnele de pe jos, s-au tras doar fructe de avertisment, cu atât mai grave, și cu ce îndârjire încă plonjează, descui merceria, aprinzi lumina, dai jos de pe ușă afișul cu retușuri la minut, niciun retuș, iei un ac, o ață și-o panglică lată strecori ața de-a lungul unei margini de panglică apoi strângi funda înghesuind-o spre nod și făcând un pampon.

Evolution

Doenjang

Aluat frământat, aluat frământat
Să fie acesta și destinul meu?
Doenjang, doenjang
Nimic nu îndulcește viața
Ca doenjangul împărțit cu un dokkaebi.

Documentarul continuă. După text, pare să fie vorba de animale. Mama își așteaptă fiul în prag. Cadru pe poartă. Iată, fiul vine spre mamă. Cadru pe drumeag. Fiul în uniformă militară intră în curtea părintească și îngenunchează în fața saltelei pe care stau așezați cei numai doi părinți. După ce fiul termină de îngenuncheat, părinții explodează-n aplauze. Cadru pe doenjang. În bucătărie mama ia o lingură și începe să-l hrănească pe soldat. Ai mâncat vreodată ceva mai bun? Am auzit că nu vă dau așa ceva în armată. Viteazul întinde gâtul și hăpăie doenjangul din lingura întinsă spre el cu drag. Ansamblul de băieți cântă imnul doenjangului în timp ce dokkaebii consolează inimile frânte.

Doenjang girl – a satirical expression used in South Korea „for their propensity to scrimp on essentials so they can over-spend on conspicuous luxuries”. These girls and young women are addicted to luxury and vanity. Doenjang(된장; -醬) is Korean fermented soybean paste. The idea behind the phrase is that such a girl will eat a cheap meal (doenjang jjigae is one of the cheapest meals in Korea) in order to buy an expensive latte at Starbucks (Starbucks drinks in South Korea are among the most expensive in the world). A large part of the song „Gangnam Style” is a parody of this stereotype.

Din casă

La 10.30 dimineața mi s-a oprit ceasul, învins de aburi și condens. E ora la care m-am născut. La 10.30 seara tic-tacul e înlocuit de pic-pic. Pic-pic în baie. Apoi pic-pic în sufragerie. Picăturile cad câte două câte două în găurile ștecherului. O singură intrare e neocupată de cabluri. Pic-pic. Pac-pac. Apa e fierbinte. Vine de la vecina de la etajul pătrat. Când deschide ușa aburii coboară în fugă pe scări. Arată ca niște nori. Vecina e opărită până la genunchi. Ne spune că s-a întins puțin. S-a întins până la mine-n sufragerie. Până în baia mea s-a întins. Pic-pic. Pac-pac. Pun un pahar între țevi. Paharului i se spune flûte. Paharul e tradus adesea prin fluier. La serate oamenii ciocnesc fluiere. Duc fluierele la buze. Brândușa Prelipceanu se răsucește în pădure. Cum să închini, duamne, un fluier. Fraga Cusin clatină din căpușor la capăt de pețiol. Toate se răsucesc. Asemenea robinetelor. Pic-pic. Pac-pac. Iau un prosop și învelesc ștecherele din sufragerie. Iau un burete și-mping apa din baie spre sifon. Buretele e de apă dulce. N-am cârpe. Dar am coș de rufe. În coșul de rufe n-am cămăși. Locul de unde vin picăturile e același cu locul pe unde vin gândacii de la etajul 2. Dacă astup găurile, n-o să mai vină gândacii. În schimb o să-nflorească tavanul. O boltă de flori. Gândaci ori mucegai. Apa intră-n priză. Totul e iluminat. Totul e arzător. Totul e carbonizat. Și fad. Dar. Cumințenie și migală. Motanul se spală. Își linge lăbuța apoi și-o trece peste ochi. Ritmul tăcerii – de două ori lăbuță, de două ori ochișor. Picul și pacul se sting. Lăbuța ticăie între bot și pleoapă. Migală care spală și nu știe ce spală. Curățenia plimbată de la mână pân’ la gură. Drumul cel mai scurt.