De asemenea

De noapte

Apoi m-a chemat pe numele de-ntuneric și am răspuns pe numele de-ntuneric, am răspuns cu mâna dreaptă, rezolvând o lumină care-i stătea încleștată în gât, cineva încercase să-i mănânce cuvintele cu furculița și tacâmul stătea înfipt perfect în primele trei siluete ale vociferării vulgare, mi-am smuls pielea de liliac din cerul gurii și am aruncat-o peste lumina metalică iar dinții ei s-au scurtat până s-au resorbit complet în minusculul marcaj sub forma unui fulg de zăpadă pe care mi l-am lipit imediat în colțul interior al ochiului drept, spre a nu putea fi văzut de ochiul stâng care trebuia să rămână profet, ori măcar vizionar, în timp ce eu continuam să omor argintăria. Pielea de liliac pe care mi-o smulsesem din cerul gurii se hrănea din fețele schimbătorilor de aur și strâmbătorilor de platină, smoala ruptă din tusea-mi cea mai adâncă înghițea săbiile moarte și le transforma în săbii vii, spini lungi de doi metri, din pielea cărora-ncepeau să urle tulpini gigantice și apoi trunchiuri de trandafiri ale căror rădăcini zdrobeau pământul și ale căror petale incendiau creierul nopții, catapultând în cer nori de parfum greu și funebru, milioane de stele se aruncau din cer încercând să scape de exalațiile care lipeau arsuri peste arderi și degerături peste îngheț. Când în urma stelelor a început să ningă cu pulberi de cuarț, ochiul meu stâng a clipit peste un secol de uscăciune și tăind o profeție în două, ne-a arătat miezul ei proaspăt și inocent ca o jertfă, îndemnându-ne s-o mâncăm până la cealaltă ivire; a zorilor. Sunt încărcate de bariu, mi-a spus, întinzându-mi juma’ de profeție, așa cum întinzi cuiva o floare care s-a rupt pe drum. Dar și noi mâncaserăm o mulțime de alge și încă mai purtam pe sub mătăsuri mlaștini.

Citește și arde

Mi se păruse că nu m-am oprit din vorbit, că închisesem gura și încă mai vorbeam, că nu mai încăpea o muscă între mine și univers. A sunat și mi-a zis hei, am auzit că ai gripă, să nu vii pe la mine până nu te faci bine, apoi a închis. Eu nu aveam gripă. Nici nu voiam să-i fac vreo vizită. Pentru ce să suni să spui așa ceva. De ce nu spui omenește – hei, am gripă, să nu vii pe la mine c-o să te-mbolnăvești. Dacă vrei să nu fii vizitat, spui că ai gripă, e simplu. Dar dacă lângă tine e cineva care știe că ești sănătos, dacă te aude mințind, dacă e periculos să te audă vorbind despre o gripă pe care nu o ai… Așa mi-a pasat-o mie, iar eu l-am crezut. Dacă a auzit el că am gripă, oi fi având. Sunt boli de care nu-ți dai seama singur. Am pus mâna pe telefon și-am sunat câțiva cunoscuți: să nu treceți pe la mine că am o gripă nenorocită care mă țintuiește la pat. Dar ei știau că nu mai dorm de mult în pat, ci numai sub birou unde mi-am făcut un mic altar luminat de router. Așa că s-au gândit imediat că mint în așa fel încât să nu înțeleagă cei care sunt lângă mine. S-au sunat între ei și toată lumea se suna și spunea circulă o gripă, circulă o gripă periculoasă. Nu știa nimeni mai mult, dar se înțelegea că e mai bine să rămâi în casă, e mai bine pentru tine sau pentru cei apropiați, nu se înțelegea, fiecare rămânea în casă pentru cine credea că trebuie ferit de gripă. Îmi venea să pun mâna pe telefon să întreb dacă mi-a mai trecut. Dar dacă gripa era doar o metaforă și el nu voise să-mi spună decât – să nu mă suni, sunt cu cineva. Așa am stat patru ani în casă. Singurele drumuri pe care le făceam erau bancomat-piață-administratoră. Între timp, mulți dintre cunoscuții mei au murit, poate și el, nu am aflat nimic în plus despre gripa care-a făcut ravagii, dar nu mi se pare normal ca diagnosticul să moară odată cu medicul așa că rămân în continuare bolnavă, spre deosebire de anii când ieșeam din casă, acuma nu mai arunc niciun flyer agățat de clanță, am seria întreagă de pizza cu livrare gratuită, cu toate că nu îmi place pizza și-aș pune-o oricând în topul alimentelor care constipă.

Și bătuți în cap

„Seymour – O prezentare” J.D.Salinger

Eroi și necunoscuți

Noi nu întindeam mâinile printre gratii spre ei și ei nu întindeau mâinile spre noi, culoarul dintre celulele noastre nu ne despărțea, stătea și aștepta, să se aleagă apele sau să se coacă fructele sau să îi scape cuiva un obiect care să-l tulbure ori care să-l mulțumească, stăteam pe recele care se poate să fi fost piatră, ne uitam de pe latura noastră care se poate să fi fost tâmplă sau coastă, îi urmăream pe cei din lagărul celălalt, fuseserăm întrebați care-ncotro și ne-au împărțit în de care răspund și de care tac, în cuștile lor se vorbea și noi ascultam, dar noi ascultând tăceam, noi sunete ascultam, ei sensuri își aruncau, în toate direcțiile, noi nu le urmăream, noi pluteam sau cădeam, noi ondulat sau rupt, ei pentru ei erau insolație sau reumatism, ei pentru noi erau climă, noi pentru noi eram glob, noi pentru ei eram soare sau grindină, ei desenau ceva într-un covor, priveam și noi covorul, dar ne uitam cruciș, jumătate din stânga se suprapunea cu jumătate din dreapta, ei nu desenau stereograme, dar noi vedeam în relief, ei nu întindeau mâinile spre noi, dar noi le vedeam întinse, ei nu aveau găuri în piept, dar noi vedeam vortexuri, noi nu vorbeam între noi dar eram între noi, ei vorbeau între ei dar nu erau între ei, noi eram handicapați, ei erau întregi, ei nu vedeau diferențe mari, noi nu vedeam asemănări, culoarul dintre noi păzea, culoarul era rău, nu dormea, nu ne pierdea, ei erau într-un lagăr de concentrare, se concentrau, erau duri, poate chiar esențiali, noi zăceam în afara noastră, noi eram desfătare, ei despărțeau desfătarea-n silabe, noi auzeam valurile, ei erau mai puternici – auzeau ce voiau, noi nu eram mai buni, dar ei erau mai buni, ei urau mai bine, ei ne învățau, ne vindeau trucuri, ne acordau atenție, dar noi alunecam stând, lagărul nostru era un clivaj, noi eram una cu el, ei ar fi putut să ne întoarcă cu capul în jos și iarăși am fi alunecat, dar ei nu întindeau mâinile printre gratii, dacă le-ar fi întins, noi li le-am fi tăiat, noi le vedeam întinse și auzeam distanța pe care o măsurau, noi aveam mulți ași, dar ei aveau mulți jokeri. Dar ei se apărau. Or noi înaintam. Dar ei opuneau rezistență. Or noi ne cotropeam. Dar și ei erau culegători.

Oui, j’irai dans l’ombre terreuse

Încă mai aveam temperatură

Când m-am spălat în cotele apelor sâmbetei, orele 4, gheață la mal, os soasantîsantimetrî, mi-am luat adio de la fiecare păduche care mă condusese până la jumătatea drumului, știam că fără călăuzele cu care-mi împărțisem sângele și care îmi împodobiseră gândurile din cerul gurii, drumul meu va fi anevoios, rămăsesem într-un limb de sare, târând cu greu după mine un băț de chibrit și încercând zadarnic să-mi amintesc simbolul și configurația electronică a fosforului, mi-am amintit doar culoarea, sau așa am crezut, mai târziu aveam să descopăr că untura de pește are IQ-ul mai mic decât untura de porc, că fosforul nu e verde, aveam să intru în templul wikipediei, lăsându-mi la intrare toate speranțele de-a scrijeli inimi străpunse de bețe de chibrit pe-un ciot sau poate chiar pe un articol de unică folosință, speranțele mele muriseră odată cu intrarea în climatul umed și înecăcios în care bățul meu de chibrit nu mai putea fi folosit decât pentru a curăța urechile șobolanilor de pe punțile pe care începusem să le spăl seară de seară cu ceai de valeriană. Unghiile îmi crescuseră direct din omoplați și mă înfășurau în spirale cheratinoase, sfâșiindu-mi pânzele de pe ochi țesute noapte de noapte de păianjeni iubitori de fotbal, unghiile îmi scoteau ochii și îmi puneau în locul lor flori carnivore prin care reușeam să mă hrănesc clipind peste țânțari anofeli, mi-am înscris crustele în Asociația Hrăniți Copacii și contra unei modeste cantități de clei am reușit să mănânc câteva copane de papagali exotici toxici, răcind la hematopoieză și căzând într-un delir limfo-blasfematoriu din care aruncam după fantome cu droburi de cuvinte nemaiîntâlnite, blocându-le rețeaua mentală pe filiera Jakobson-Whorf și lăsându-le practic mască, imobilizate fiecare într-un emoticon lipsit de echivoc, deposedate de umbre, nuanțe și reflexii. Când am ajuns la apogeul delirului, m-am ridicat pe vârful ghearelor care-mi zvâcneau din omoplați și am cules toate ouăle de papagali exotici toxici, fugind cu ele în deltă și punându-le spre clocire între brațele Cremenea și Sfântul Gheorge. Aici aveam să aștept întâlnirea cu Detemuții, țânțarii pur-sânge.