Until Sextil
23/07/2015 § 3 comentarii
„Uneori mai intram în ea și noi, copiii. Astfel, la Paști, când se coceau colacii-cozonacii cu multe stafide, care trebuiau curățate, ceea ce era treaba noastră. De asemenea, când se tăia porcul și se făceau cârnații și cartaboșii, și aceștia cu stafide, dar negre – și se topea untura tăiată în mici cubulețe, de era unsă toată bucătăria, casa, masa și copiii până după urechi.
Când pentru „ele”, adică pentru servitoare, numite și „cele din afară” – nu rămânea mâncare de la masă, jumările, care le plăceau mult, salvau situația.
Din urechile și botul porcului se făceau „cotoroagele” cu mult usturoi, care se vedeau și în vitrinele cârciumilor, când tăiau porci, cu un strat gros de paprică deasupra.
Printre sarmale găseai bucățele de carne grasă, uneori și slănină râncedă, care dădea mâncării un gust particular, cu care trebuia să te obișnuiești.
Varza era cea mai indiscretă din toate mâncările, căci cât timp fierbea, duhnea toată casa și mirosul stăruia prin odăi și după ce ai mâncat-o.
Dacă ieșeai din pivniță, dădeai, în curte, de cotețul de găini. Târgul de pui era cercetat vinerea cel dintâi, căci după orele zece nu mai găseai decât păsări slabe. Veneau cocoanele și alegeau. Apucau puii de picioarele legate, îi încercau de greutate scuturându-i fără menajamente și ținându-i cu capul în jos tot timpul, de trebuie să-i fi apucat toate amețelile. Ca să vadă cât sunt de grași, ele suflau dindărăt să se cunoască cât de galbenă e pielea.
Din când în când un cap de vițel cu sos de ghimber, tare aromat și gelatinos. Căci dresurile erau încă multe, iar scorțișoara, cuișoarele, foile de lurbăn și muștarul cel franțuzesc și cel dulce și acrișor, făcut cu must – nu lipseau la anume mâncări.
În copilărie mâncam și mere umplute. Se alegeau mere mari, la care se scotea coceanul și în locul lui se băga umplutură de carne.
Untdelemnul, indispensabil mai ales la mâncările de post, mai demult îl aduceau din împărăția turcească negustorii, în burdufuri de piele. Abia mai târziu, deodată cu trenul, veni cel de Provansa și cel mai puțin apreciat, din Italia. Maionezele, originare din orașul Mayonne, și bidoanele de tinichea cu untdelemn ne-au venit mai târziu.
Odată veni tata cu o caracatiță cumpărată de la Eremias. Deși a stat mult timp în untdelemn și mi se pare a și fiert cu ceasurile, când am dus-o la gură parcă rodeam o talpă. Dar nu recunoștea nimeni din noi că nu era bună.
Melci mâncam rar și numai primăvara, când erau închiși în casuliile lor. Se mânca numai coada în spirală, cu hrean și oțet și untdelemn.
Mama, voind să afle secretul acestei prăjituri care-i plăcea deosebit, s-a dus într-o zi la atelierul grecului, în fundul unei curți. Acest drum a dezbărat-o de curiozitatea ei, căci a găsit acolo o muscărie și o murdărie încât n-a mai mâncat baclavale niciodată.
Cofetarul vindea și „fărâmituri”, adică ceea ce se lipea de tavă și se zgâria cu cuțitul. Un toc – cornet – plin costa un creițar.
Tot cu cap venea la masă ciorba de miel. Fiecare copil avea altă dorință. Unul voia creierul, altul limba, al treilea ochii.
Ca să ne facem o idee despre numărul sălbăticiunilor împușcate, voi cita câteva cifre din statistica Societății Vânătorilor din 1891
urși 2
mistreți 15
căprioare 24
iepuri 558
cocoși de munte 1
găinuși 137
prepelițe 3545
rațe sălbatice 196
sitari 230
porumbei sălbatici 256
Dar animalele sălbatice și mai ales păsările, mai au și alt dușman: fiarele care le stârpesc, mai cu seamă vulpile.
Brânzeturile străine nu prea aveau trecere, afară de cele elvețiene, de Emmenthal, cu „lacrimi” în găurile mari.
În târg erau cele două rachierii, „La Pește” și „La Rac”, pe la care se abăteau trocarii seara, când se întorceau acasă. Cuvântul „bodegă” lipsește din Dicționarul Academiei, căci bodegile nu se deschiseseră când acesta ajunsese la litera B.
Berea se bea mai mult ziua, dar o beau mulți regulat, în fiecare zi. Toți însă țineau ca „gulerul” să fie întreg, semn că berea nu era stătută.
Țigările „de piele”, adică de foi, nu se prea fumau. Un fumător adevărat și nu prea grăbit gusta cu anticipație țigareta, pe când sucea tutunul așezat frumos pe foița subțire, o răsucea și o lipea cu limba, rupând și aruncând partea prisositoare a hârtiei.
Țigara o aprindeai cu „cătrănițe”. Cele mai ieftine erau de pucioasă galbenă sub stratul de catran. Ele ardeau și în vânt, pâlpâind cu flacără albastră și răspândind un miros penetrant de sulf.
Va veni, desigur, și la noi o vreme când lumea va da mâncării mai puțină importanță decât am dat noi. În cursul celor două războaie pe care le-am apucat și a anilor de refacere ce au urmat, am trecut prin atâtea evenimente importante încât ai crede că lumea nu avea vreme să se gândească la ale gurii. Și totuși, doar zece la sută din conversația oamenilor e rezervată stărilor excepționale pricinuite de război, iar nouăzeci la sută din griji și din întrebări sunt: de unde iei untul? cât costă zahărul? unde se găsește bere?”
din „Brașovul de altădată” – Sextil Pușcariu
Sunt pe drum
19/07/2015 § 2 comentarii
Îmi spune el la telefon
Sunt pe drum și aș veni pe la tine să bem și să mâncăm și să uităm de unde am plecat, de unde plec
Dar oare găsesc eu la tine un tricou negru
Că a murit tatăl lui B. și mai târziu poate trec pe la el
Eu am multe tricouri cu păsări negre
Din ele poți să faci un tricou negru
Dar B. nu era copilul tău?
Ai dreptate, îmi spune, cu-atât mai mult
Aș veni pe la tine să bem și să mâncăm și să uităm de unde-am plecat, de unde plec, de unde voi pleca
Datorită ție corespunzător îmbrăcat, corespunzător băut,
corespunzător mâncat.
Să coasem frumos ~ 32
17/07/2015 § 4 comentarii
Află că eu am lăsat în urma mea
Zeci de femei cu lama pe venă
Și eu le văd
Aliniate pe toate
Cu mânecile suflecate
Și lamele perpendiculare & paralele
Și umbrele lamelor perpendiculare & paralele
Pe vene
Că eu am lăsat în urma mea
Zeci de femei cu umbre pe vene
Și eu le văd privind meticulos
Ca niște laborante
Spre venele care vor fi aspru executate
Le văd ca pe niște violoniste
Toate cu bărbiile sprijinite-n clavicule
Hârșâind cu arcușul
Venele
O muzică
Anotimpurile
Zeci de femei interpretează Vara la vene
Drumurile noastre se despart
Dar știu că peste zece ani
Vei face parte din plutonul doi
Știu că nu voi pierde nicio lamă
E bine să lași loc de bună ziua
Zic eu
Dacă ai putea să-mi păstrezi rând
Când știi că ai putea trăi o asemenea experiență
Nimic nu-i prea mult
Peste zece ani
Matură și complexă
Interpretând Toamna
Căutându-mi venele împreună cu restul plutonului
Parcă aici se vede ceva
Parcă pielea e puțin mai verzuie
Și puțin mai umflată
La cât începem? Toată lumea le-a găsit?
Încet, nu ne grăbim!
Află că eu am lăsat în urma mea
Zeci de femei cu lama pe venă
Și eu am o problemă cu prepoziția
Eu trebuie să extrag efectul diabolic și subjugant
Dar mă împiedică prepoziția
Zeci de femei mimează
Un gest radical de toată batjocura
Cu lamele lipite de piele
Ca lingurițele și monedele
Care atârnă pe pieptul unui grăsan cleios
Demonstrându-i capacitățile paranormale
Zeci de femei cu lama pe venă.
Dans
14/07/2015 § Lasă un comentariu
El îmi taie un picior
Pentru că mă doare
Îmi dă un picior de la el
Pentru că picioarele lui sunt bune
El îmi taie o mână
Pentru că mă agăț cu ea
De piciorul proaspăt tăiat
Și pus în glastră
La fereastră
Între pisică și ghiveciul cu mini-ardei decorativi
El îmi dă o mână de la el
Ca să ud piciorul
În fiecare dimineață
El îmi taie gâtul
Cu briceagul
Pentru că e priceput
Și lucrează curat
Fără risipă de materiale
Îmi dă un cap de la el
Alege unul care să se potrivească bine
Cu corpul
Să vedem ce mai urmează
Sunt nerăbdătoare
ora25 