Apoi am luat o bomboană din catafalc

Și n-am închis ochii dar se simțeau ca închiși, era prima oară când bomboanele, ar fi mai bine să le spun trufe, bomboane sună prea popular, păreau să vină din palatul lor, din catifelele și satinurile lor, din întunericul și misterul lor, și nu se simțea margarina și nici zahărul nedizolvat și nici nu se lipeau de cerul gurii și nici gust de pereți dați cu humă n-aveau, chiar și cutia stătea deschisă pentru toți și nu fusese prăduită, nici nu ne închinam la ea, nici gazda n-o ascunsese sub pat spre a se droga solitar după plecarea musafirilor, mă apropiasem de gazdă și-o întrebasem fără rușine, o întrebasem cu bucurie – ce cadouri ai mai primit? – pe vremea aia nu exista indiscreție și-n casa aceea încă n-au adus-o, deși ca musafiri prin alte case am dat cu toții nas în nas cu ea, și gazda cu bucurie mi-a prezentat o muzică, o menghină, o curea, o haină, un stilou, o rachetă de tenis, un joc cu piese albe, uite, mi-a zis, în mod normal pe astea trebuiau înscrise numere, dar așa o să jucăm numai cu jolly jockeri și va fi foarte frumos, și brâncuși ar fi jucat cu setul ăsta de remy neterminat, și mi-a mai arătat niște cadouri, probabil că-mi zisese și de la cine îl primise pe fiecare, apoi a făcut o pauză și mi-a zis ce a primit de la matematician, mi-a zis: și acum să-ți arăt ce-am primit de la matematician! și mi-a dat prin cap că a primit o culegere, dar n-am insistat să gândesc culegere, el a făcut o pauză și mi-a zis – știi cum e matematicianul! dar eu nu știam, m-am gândit în primă fază că trebuie să fi fost comic sau țăran. Văzându-mă că nu știu cum e matematicianul, mi-a zis: știi, e foarte zgârcit. M-am uitat la matematician și ce-i drept, așa mi s-a părut, un băiat de modă veche, îmbrăcat într-un fel de uniformă strâmtuță și indigo, pieptănat cu cărare, stând în picioare drept, ținând în mână un pahar cu coniac, încuviințând flegmatic, emanând totuși mai mult încuviințare decât flegmă. Într-un cuvânt: zgârcit. Mă gândeam că poate n-a adus nimic, dar gazda a subliniat: nu zgârcit, el e foaaarte zgârcit, dar când e vorba de cadouri o face lată. Nu simțeam niciun suspans, n-aveam nicio curiozitate, matematica te învață să aduni. Și deci ce-ai primit? iar el îmi spune sec, o cutie de bomboane. Dar nu de orice fel. Și stăteau în întuneric și mister și nimeni nu a vrut două sau mai multe, nimeni n-a vrut să se sature, toți am vrut să

Să nu furi!

King Kong Five

Noi cu grijă ne întindem pe nisipul cuminte nu mai suntem o fată fierbinte, noi ne așezăm încet să nu mototolim firele de nisip, apoi închidem ochii fără să ne-ajutăm cu degetele și zâmbim și lăsăm energia nisipului să pătrundă în noi scârțâind de plăcere ne răsucim pe partea stângă și salivăm antigravitațional pe dreapta până spre tâmplă, dormim, visăm, apoi ne ridicăm încet ținându-ne de câteva brize, ne unduim până la cel mai apropiat pat ocupat, ne culcăm, visăm pe ocupație, când ne plictisim, plecăm, ne clătinăm fantomnatic (?) spre insule, la librărie și la teatru și la cinema și la circ și la concert și la shopping și la macdonal-ți! și la masaj cu împachetări în nutella și la baluri cu măști de colagen și ficat de înecat în Marea Moartă purure tinere sfășurate spre destinații de vis, precum oazele de liniște, precum ‘meleagurile, dumbrăvile și ostroavele, heleșteele și palisadele, efervescențele culturale și oamenii care-l cunosc pe șeful de la Exploatare și licitațiile de încălțăminte italienească și târgurile de trandafiri, și peștișorii cu gurițele lor mici care ne sug degetele de la picioare ca să înotăm grațiosc-pleosc cu bioclăpari luminescenți, și meduzele care ne intră în ochi ca să vedem mai bine, ca să vedem scufițe, multe-multe și dulci-dulci, scufițe dulci ca-n București, și marea asta de oameni care ne aplaudă și ne plânge și pe care noi o consolăm, nu mai plânge, mare, grădină să-ți fie! și care ne răspunde cu ce am fost noi mai ei, cum ne-a prins ea cu gâtul lung și uscat, pentru că i-a păsat, i-a păsat să ne asculte, altfel n-ar fi întrebat, cine-ntreabă se implică, numai dumnezeu e distant, nimeni nu-i perfect, și feliuțele transparente care de șuncă ne intră în ochi, tot mai roz și mai adâncă făcându-ne să vedem vieața, ca pe-o gaură cu ceva deasupra, niște crengi, obstrucții coronariene dezvăluite de un angiograf de răsunet. Noi ne preumblăm prin bazarul oriental și ne oprim la domnul de acum doi ani, care nu mai vinde plante care se mișcă când le atingi, dar tot are el niște ghivece de ciufulit, el vinde numai chestii care fac chestii după ce le faci chestii, are niște plante verzi cu dungi albe și noi îi spunem băi, nene, mimozele de la tine ne-au murit, și el întreabă ce să fi fost? și noi îi spunem că nemaicumpărăm de la el pe vecie și el ne întreabă dacă pe-alea de anul ăsta le știm, ghivecele alea pe care scrie antițânțar cu marker negru. Noi întrebăm dacă ăsta e numele lor și el spune da, apoi le ciufulește, nu se poate abține, și vine spre noi un miros, un miros nasol, și țipăm, țipăm, nene, astea chiar miros a Raid, și el râde și zice că se mai cheamă și arborele de smirnă și că din el se fac pastilele de alungat, de alungat în general, particularul adică.

De bilă leneșă

Un mare autor

Another traditional element that Baum intentionally omitted was the emphasis on romance. He considered romantic love to be uninteresting for young children, as well as largely incomprehensible.

Bătrânețea a ieșit dintr-o carte, așa cum și Moartea iese din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, deschide o ladă și îți cârpește o palmă, ea, cârpa, îți cârpește, căci era deci o gaură (neagră, perfect absorbantă) o destrămare de nori, o rărire a cerebromateriei etc; ai mai văzut morți, suiți pe mese, decorați cu lumânărele și bomboane, de bătrâni nu se mai pune problema, roiesc în jurul tău așteptând să suni din clopoțel, te-ai uitat la Singur acasă și ai înțeles câte chestii frumoase se pot face cu un microfon și-o voce distorsionată, ai citit Motanul încălțat și te-a interesat cum se poate transforma în șoricel un vrăjitor nasol, dar într-o vacanță de vară la țară, în timp ce bătrânele satului te învață cum să înjuri prin ogradă, te-apuci să citești Vrăjitorul din Oz și totul se încheie cu un moșuleț de treabă care nu poate îndeplini nicio dorință, n-are fărâmiță de vrajă, e optician altfel, dacă nu sticlar, dar te ajută să te lipsești de orice chef, nu-ți trebuie, domne, nici inimă, nici creier, nici curaj, nici bunică, le ai pe toate da’ nu te-ai prins, haidi, pa, ești înțelept. Deci arătarea asta mojică, vrăjitorul ăsta scos din mintea cea mai părăsită de magie, vine ilustrat într-o postură decentă, pricăjită, de funcționar mărunt care te anunță că nu există bilete pentru pensionari la Băile Herculane, dar e și ăsta un noroc, pentru că tot acasă-i mai bine. Iar orașul nu e nici el de smarald, e de căcat, doar că ți-ai ținut tu respirația foarte bine. În plus, acest mizerabil de gestionar expirat, nu doar că scapă nepedepsit, dar mai face și obiectul adulării infantile, că doar a dat câte o veste bună tuturor, toți erau proști până când i-a decretat el deștepți.

Despre autor: Following the death of Sitting Bull at the hands of a federal agent, Baum urged the wholesale extermination of all America’s native peoples in a column he wrote on December 20, 1890. On January 3, 1891 he reverted to the subject in an editorial response to the Wounded Knee Massacre: The Pioneer has before declared that our only safety depends upon the total extermination of the Indians. Having wronged them for centuries, we had better, in order to protect our civilization, follow it up by one more wrong and wipe these untamed and untamable creatures from the face of the earth. A recent analysis of these editorials has challenged their literal interpretation, suggesting that the actual intent of Baum was to generate sympathy for the Indians via obnoxious argument, ostensibly promoting the contrary position. Bine.

At 20, Baum took on the then national craze—the breeding of fancy poultry. He specialized in raising of the Hamburg. In March 1880, he established a monthly trade journal, The Poultry Record, and in 1886, when Baum was 30 years old, his first book was published: The Book of the Hamburgs: A Brief Treatise upon the Mating, Rearing, and Management of the Different Varieties of Hamburgs.

An open mind

Nu știam că dacă visezi șarpe

Eu credeam că dacă visezi șarpe înseamnă că iar s-a înfundat o scurgere. Mă gândisem chiar că poate însemna că am urechile înfundate. Nu știam că dacă visezi șarpe înseamnă că ți-e frig. Dar eu m-am dus la ele și le-am zis: am mai visat și șarpe! pe lângă toate astea, am mai visat și șarpe! pe lângă faptul că mă doare gâtul și că trebuie să sparg sub oglindă, am visat șarpe! eu am protestat împotriva lui cu căldură. Șarpele se suise în pat imediat după noi. Era alb cu solzi galbeni din loc în loc. N-avea ochii roșii. Șarpele repede se încolăcise printre picioarele noastre, nici n-apucasem să stingem lumina bine. Kitsune s-a așezat în fund în fața lui și i-a tras o labă peste bot. Apoi șarpele a început să amenințe. Scotea cele două limbi și le ondula la noi pe niște frecvențe. Având urechile plafonate, vorbele lui nu mă speriau prea mult, dar și-a dat și el seama și a început să recurgă la amenințări fizice. Se ridicase cumva pe coadă, deși eu tot îi aruncam pătura pe cap și ridicat așa se bălăngănea spre Kitsune, dând de înțeles că-i va administra o lecție de venin. Kitsune se încăiera deja. Mi-am dat seama că șarpele era totuși tâmpit și periculos, așa că l-am apucat repede de cap, cum am văzut în filme. L-am strâns de cap cât de tare am putut, dar nu părea să se strivească, mă dureau degetele și trecuse deja jumătate de noapte de când mă străduiam să nu slăbesc strânsoarea. Asta e, îmi spuneam, mi-a blocat o mână, dar dacă până la urmă nu reușesc să-l strivesc de tot, măcar pot să sper că după o vreme va muri de foame. M-am trezit leoarcă de transpirație, ținând strâns în pumn o lăbuță de Kitsune. M-am descleștat de pe ea îngrozită, aș fi putut s-o omor prin strivire sau înfometare dacă visul ar fi durat mai mult. Eu m-am dus și le-am zis: deci după ce că am avut o zi, am mai avut și o noapte! Ți-a fost frig, a zis o expertă, da, ți-a fost frig, a zis și experta numărul doi, și eu tot așa știam, a zis experta numarul trei cu regret, tot așa știam, șarpele înseamnă frig. M-am bucurat umpic, măcar înseamnă că în restul nopților mi-e cald.