Numărătoarea inversă

Mai întâi era întuneric, coboram din autobuz într-o stație în care nu mai coborâsem niciodată, pe o latură a străzii era marea clădire, pe partea cealaltă marea clădire dezafectată, m-am gândit imediat la Londra bogată de pe partea stângă a străzii și la Londra bogată de pe mâna dreaptă a întunericului, gândindu-mă la Londra, mi-am amintit de prietenul meu Ploiești și iubita lui Elveția, aveam un prieten îndrăgostit de o fată, așa îmi vorbea despre relația lor, cu modestie și venerație: eu sunt Ploiești, ea e Elveția. Eu coborâsem pe partea marii clădiri dezafectate și înspre mine se năpustea o haită de bărbați, au traversat în fugă spre marea clădire afectată, prin mine parcă, ei treceau prin zid și eu treceam prin zid, apoi am mers pe jos o bucată, până au început să apară pruncii cu indicații, cum apărea un prunc, cum îmi făceam curaj și întrebam nu vă supărați, nu știți unde e? Pe întuneric nu întreb adulți. Vă uitați de unde vine fum. Era un fum roz ca o pată pe cerul negru. Am ajuns la clădirea înflăcărată, mi-am scos la intrare ghetele și m-am încălțat cu pantofii lor sport, apoi am căutat persoanele responsabile. Erau atât de mulți bărbați și atât de drăguți, urlau atât de eficient unii la alții, creau niște algoritmi de voci, gesturi, comenzi, arătau ca-n jocurile de construit orașe, știau să facă și foișoare și biserici și fântâni, știau că dacă nu fac biserici, n-o să primească de la populație bani de fântâni, știau că dacă nu fac foișoare o să le ardă bisericile, știau că dacă nu fac fântâni, n-o să aibă cu ce stinge focul. Știau și cât de necesare erau lucrurile mărunte, pe care autoproclamații strategi le considerau pierderi de timp, știau să forțeze o ușă cu umărul stâng și în același timp să-ți întindă un ceai fierbinte cu mâna dreaptă. Mă îngrozea faptul că erau așa de mulți, de drăguți și de coordonați, mi se părea că n-o să mai găsesc în veci responsabilii. A fost greu, responsabilii lucrau, erau într-un altfel de angrenaj, se mișca angrenajul lor așa de repede încât trebuia să ai țintă bună, estimări de distanță și viteze de vânt calumea, ca să împuști rațele-n zbor. După ce am împușcat rațele, am primit muțunachii cu cheile și parolele și m-am dus la containere. Am făcut febră musculară de la tremuratul în frig, am înregistrat scrisorile pentru Moș Crăciun, am legat sacii cu gunoaie și sacii cu cadouri, pe primii am scris „pentru copiii cuminți”, pe ceilalți – „pentru copiii răi”. Dintr-un sac alunecase o scrisoare în care un copil cerea o ascuțitoare, din altul cineva cerea un foc. Când terminasem toată treaba, a început să sune o alarmă, apoi o voce ne-a vorbit dintr-un difuzor – felicitări, ați terminat prima etapă înainte de răsăritul soarelui – puteți începe numărătoarea inversă. Am predat muțunachii și cheile și am abandonat. Eu invers nu pot.

Iarna asta nu am avut proteste deoarece nu a fost nevoie

Ca-n filmele alea cu oameni cinstiți Atât de cinstiți încât se supără și se simt jigniți când vine cumpărătorul și le face oferta de nerefuzat La al căror declin asistăm înțelegători și înduioșați Of, s-a lăsat cumpărat pentru a-și salva copilul sau mama Mai abdică omul și de la principii când are de salvat ceva Se mai împrietenește și cu ăia care i-au intoxicat copilul sau mama Îi mai ajută și pe ăia în problemele lor, că n-a fost niciodată rău s-ajuți pe cineva Iar la sfârșit cumpărătorii, care nu mai par nici ei chiar așa inumani Îi duc copilului o jucărie / mamei o cutie de Persil Ne pare rău, spun cu lacrimi în ochi, era cel mai bun dintre noi. Ca atunci când medicul îți spune că există șanse Dar până nu te deschide, nu poate vedea ce-i acolo Și tu îi dai dreptate, păi da, cum să vadă prin tine, săracu’! Așa stă și el în fața mea – dacă nu te deschizi, ce să-ți fac! Până nu te deschizi sunt nevinovat Iar după ce te deschizi sunt tot nevinovat Pentru că nu aș fi putut să bănuiesc ce e acolo E un risc care trebuia asumat. Riscul stă în fața mea iar eu trebuie să mi-l asum În loc să mă ridic de la masă și să mă duc la film Mă întind pe masă și aștept vivisecția. N-a fost să fie. Materialul prost. Am moștenit datorii. Ne-a sabotat adversarul. Cât și agenturili. Pui mâna pe telefon și cineva îți vorbește: ați ajuns? în regulă, ne îndreptăm spre dumneavoastră. Până la urmă vine cineva și te ia.

N-a fost suficient de frig
Și nu a nins.

Vorbește! Ai și cu cine!

Koka Koladze

Sunt destul de optimistă

Când o să cadă internetul de tot, o să deschid primul centru de închiriere și apoi primul lanț de comercializare de memory-stick-uri și harduri portabile gata scrise, finite sau adnotabile, pline cu poze, filmulețe, vorbe de duh, jurnale, recenzii și cronici, plus o discotecă, o bibliotecă și-o pinacotecă, plus serii, trilogii, tetralogii, creații piramidale sau spiralate și produse dotate cu propriul post-restant. De asemenea, îmi voi deschide prima rețea de distribuție de flyere inteligente și voi umple mările și oceanele lumii cu sticle pline de poezii, citate din Seneca, poze cu pisici și, evident, premii în bani. Tot când va cădea internetul, voi înființa prima bursă de valori bazată pe numărul de like-uri. Tot când va cădea internetul îmi voi anunța event-urile prin afișaj electronic și voi cumpăra un zid exterior în centrul orașului pe care voi proiecta fix ce vreau eu. Așa și cu tricourile inscripționate. Așa și cu tatuajele. Apoi mă voi închide într-un turn de fildeș. Trecătorii își vor putea vărsa necazurile la ghișeul de la intrarea în turn, iar eu voi putea arunca din când în când de sus o pungă cu apă sau o un capuccino cu inimioare. În timpul ăsta voi reabilita instituția comisului & porumbelului voiajor și voi promova sforicica. Sforicica va atârna de la orice fereastră și orice balcon, pe lângă fiecare bancă din parc, pe lângă fiecare mașină, iar când ne vom civiliza, pe lângă fiecare om. Una dintre miliardele de distracții va consta într-un cadavru delicios în care fiecare persoană de pe planetă va scrie un cuvânt. Va fi primul recensământ artistic planetar. Cadavrul va conține aproximativ 4 miliarde de cuvinte, asta însemnând inițial cam cât 5101 biblii puse cap la cap. Versiunea inițială va fi adăugită constant.

Beculețele tremurau de frică

mă uit în soare

mă uit în soare
invit soarele să-mi intre în ochi
prin ochi soarele îmi intră în creier
soarele îmi intră în vene, în artere, în organe, în ţesuturi, în celule
închid celulele şi urmăresc cum se stinge în beznă fiecare foton

A șaptea lecție de design

When the heat sets in
it is easier for a man to sit in the shade